Home #3Seriale #3Seriale. Artistul Mark Stam și seriale sale preferate

#3Seriale. Artistul Mark Stam și seriale sale preferate

0
1

Mark Stam (22 ani), cântăreț și compozitor din Republica Moldova, Global Records & Spoiala Brothers, a acceptat invitația PaginadeSeriale de a povesti despre trei seriale care i-au plăcut.

A cântat alături de Alina Eremia, piesa „Doar Noi”, îl știți probabil și după piesa „IMPAR” sau „Vina Mea”, iar astăzi ne va vorbi despre seriale sale favorite.

PaginadeSeriale.ro prezintă în continuare serialele favorite ale lui Mark Stam:

1. „Suits” este primul serial care m-a captivat și a rămas pe locul întâi în preferințele mele. Din el am învățat tot soiul de lucruri, începând cu cât de mult contează anturajul, cât de importantă este echipa și cât de mult contează să existe o legătură strânsă între membrii ei. Am mai învățat să nu mă las bătut ușor.

Sunt niște episoade în care am avut impresia că gata, se termină totul. Și apoi apărea o rezolvare. Sunt momente mai grele în care, de exemplu, sunt pe punctul de a spune: „Gata, chiar nu pot!” – dar imediat îmi amintesc cât de mult luptă cei din film și mă motivează să găsesc o soluție și să nu fiu laș.

De asemenea, mi-am dat seama că pentru a fi bun cu adevărat trebuie nu numai să îți iubești munca, ci și să înveți permanent, să te perfecționezi, să cunoști cât mai mult din domeniul respectiv. De multe ori, dragostea pentru jobul tău e mai importantă decât cunoștințele pe care le ai.

Minciuna este o datorie față de adevăr. Orice ai face, va ieși la iveală. Pe lângă faptul că poți învăța o mulțime de lucruri folositoare despre aspecte juridice, poți învăța din acest serial și despre foamea omenirii, dorința de a avea putere, tendințele de a ne arăta superioritatea. În general, despre relația oamenilor cu banii.

2. „Lucifer” a fost pentru mine un serial foarte relaxant. Mă uitam mereu la el înainte de somn, când găteam, când voiam să mă relaxez. Când l-am aprofundat puțin, mi-am dat seama că e artistic și metaforic.

Unele idei de aici m-au inspirat să scriu niște versuri, la un moment dat. Și am început apoi să privesc serialul cu atenție, ca să captez fiecare metaforă, fiecare simbol, să înțeleg istoria cea adevărată care se ascundea în detalii. Poate ar putea părea un serial mai puțin serios. Dar la baza lui se ascunde o istorie legată foarte mult de familie, de relația tată-fiu. Chiar îl recomand.

E un serial care pur și simplu își scoate cearșaful de pe ochi, realizezi că soarta e o iluzie, nimic nu este predestinat, noi suntem adevărații creatori ai vieților noastre, totul e în mâinile noastre, punctul în care am ajuns ni se datorează nouă și oamenilor care ne-au fost alături, dar și faptului că am fost în punctul potrivit la momentul potrivit.

3. „The Mentalist” te învață multe despre psihilogia umană, despre limbajul corpului, neurolingvistică și tot felul de trucuri care sunt aplicabile în viața de zi cu zi.

Despre #3Seriale.

La rubrica #3Seriale, lansată de PaginadeSeriale.ro, vedete, bloggeri, oameni de radio sau din zona comunicării sunt invitați să vorbească despre trei seriale care le-au plăcut.

Ți-a plăcut de noi? Ne poți da un LIKE, AICI

Citește și:

#3Seriale. Daniel Nuță din serialul Sacrificiul

#3Seriale. Irina Rimes

#3Seriale. Radu Buzăianu

#3Seriale. Minelli

#3Seriale. Bogdan Miu, Digi FM

#3Seriale. Cătălin Striblea

#3Seriale Andreea Marin

#3Seriale Anghel Damian serialul Vlad

#3Seriale Octavia Geamănu

#3Seriale Maurice Munteanu

#3Seriale de la Bogdan Nicolai

#3Seriale de la Gina Pistol

#3Seriale de la Octavian Strunilă

#3Seriale. Sergiu Floroaia, matinalul de la Kiss FM

#3Seriale. Carmen Avram, „În premieră”

#3Seriale. Dan Negru

#3Seriale. Paul Ipate

#3Seriale. Smiley

#3Seriale. Dobro

#3Seriale. Liviu Teodorescu

#3Seriale. Cătălin Anchidin, promotor al filmului românesc

#3Seriale. Cristina Ciobănașu

#3Seriale. ADDA

#3Seriale. Inna

#3Seriale. Shurubel, matinalul Kiss Fm

#3Seriale. Nicoleta Nucă

#3Seriale. Bratu și Giurgea de la SuperSpeed

#3Seriale de la Lori Ciobotaru

#3Seriale Ilinca Vandici

#3Seriale Florin Ristei

#3Seriale. Teo Trandafir

#3Seriale. Actorul Ștefan Iancu



Jobs Database
Arata mai multe articole din #3Seriale

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

NASA: Culisele inovațiilor, un nou documentar debutează la National Geographic

Televiziunea National Geographic lansează astăzi seria „NASA: Culisele Inovațiilor”. Premi…