„Cu sinceritate vã spun cã în momentul în care cineva deschide subiectul “seriale”, părăsesc locul urgent! De fricã! 😀 Ştiu că-mi va trezi interesul, voi ajunge acasă nerăbdoare, voi deschide computerul şi-mi voi da viaţa peste cap cu nopţile nedormite”, mărturisește în glumă Octavia Geamanu, prezentatoare a Observatorului din weekend din prime-time, alături la Cosmin Stan.
„Aşa mi s-a întâmplat ultima dată, când am văzut „Narcos” în două nopţi. Un episode ţine o oră. Fascinantă producţie. Altfel, rar am timp de seriale. Adorm adormindu-l pe Andrei :)”, mai continuă prezentatoarea de la Observator.
PaginadeSeriale a invitat-o pe Octavia Geamnănu să vorbească despre trei titluri care i-au plăcut. Ea a venit cu cinci, și chiar ne bucurăm. Le prezentăm în continuare:
1. „Serialul meu preferat, pe care îl revãd o data pe an, de vreo zece ani, fãrã exagerare, e “Sex and the city”. Îmi place Sarah Jessica Parker, stilul ei, naturaleţea cu care i-a dat viaţã personajului Carrie. M-am regăsit în stilul lui Carrie de a scrie, de a-şi pune întrebări cărora tot ea le găsea răspunsuri. Iar povestea de dragoste cu Mr. Big e atât de reală, încât dă speranţe oricărei fete aflate în căutarea a ceea ce numim „true love”.”
2. Altfel, în timpul sarcinii m-a relaxat teribil „Downton Abbey” – îmi plac mult filmele în care dominã romantismul, mai ales atunci când dragostea e complicate şi personajele îşi refuzã fericirea din te miri ce sentiment care le încearcă.
3. Iar al treilea serial, deşi nu e o ordine anume, din topul celor pe care le-aş revedea a n-a oară, ar fi „Desprerate Housewives” sau “Lie to me”…sau “Suits”. Ah, e greu să mă decid. Toate reuşesc să te prindă. Un serial îţi oferă multe: romantism, dramă, intrigă…şi mai puţin ceea ce cauţi tu, adică relaxare. O să fii epuizat pentru că nu vei avea linişte până când nu vei fi văzut şi ultimul episod.
Despre #3Seriale.
La rubrica #3Seriale, lansată de PaginadeSeriale.ro, vedete, bloggeri, oameni de radio sau din zona comunicării sunt invitați să vorbească despre trei seriale care le-au plăcut.
Ți-a plăcut de noi? Ne poți da un LIKE, AICI
Citește și:
#3Seriale de la Bogdan Nicolai
#3Seriale de la Octavian Strunilă
#3Seriale. Sergiu Floroaia, matinalul de la Kiss FM
#3Seriale. Carmen Avram, „În premieră”
#3Seriale. Cătălin Anchidin, promotor al filmului românesc
#3Seriale. Shurubel, matinalul Kiss Fm
#3Seriale. Bratu și Giurgea de la SuperSpeed