Viasat History pregătește un al doilea sezon al seriei documentare „Fabrici de război”. Noi episoade se pot urmări începând de luni, 8 februarie, la ora 22:00.
Documetarul dezvăluie cei mai importanți factori și tendințe ale industriei de război. Câteva exemple:
Petrolul – Cea mai importantă armă a celui de-al Doilea Război Mondial
Baku, în Azerbaidjan, cunoscut și sub numele de „orașul negru”, a fost unul dintre cele mai importante centre, și din această cauză, ținte, ale celui de-al Doilea Război Mondial, deoarece jumătate din petrolul mondial provenea de acolo.
Adolf Hitler era obsedat de petrol, pentru că fără acesta, războiul său fulger – Blitzkrieg – ar fi fost un eșec. Cu toate acestea, Germania a avut acces redus sau nul la această resursă, așa că înainte de război a încheiat un pact de neagresiune cu Rusia, în care a fost de acord să dea bani și arme rușilor în schimbul petrolului.
În 1941, Hitler a rupt acest pact și a invadat Rusia pentru petrolul său: toate acele tancuri, avioane și arme care au atacat Patria Mamă funcționau cu petrol rusesc.
Fiat și politica războiului
Înființată în 1899, compania Fiat a devenit rapid unul dintre cele mai importante bunuri ale industriei italiene, datorită inovațiilor și produselor ieftine, precum și datorită lui Giovanni Agnelli, CEO și fondator al acesteia, care avea o minte politică strălucitoare.
După eșecul Marelui Război, fascismul a devenit din ce în ce mai răspândit în Italia, așa că Agnelli a început să-l susțină pe Mussolini, a cărui ascensiune la putere a ajutat Fiat să fie mai puternică ca niciodată.
Dar chiar și cu atât de multă susținere, nu a reușit să facă față cererii născute odată cu începutul celui de-al Doilea Război Mondial, iar Mussolini a fost nevoit să apeleze la ajutor american, pentru a micșora deficitul de producție.
Însă cel mai mare eșec al partidului fascist italian a fost determinat de o grevă a muncitorilor Fiat, provocată de continuele bombardamente ale Aliaților asupra fabricilor, grevă în urma căreia Mussolini a fost înlăturat de la putere. Singura modalitate de a-și recâștiga poziția a fost ajutorul german.
La acest moment, Fiat lucra doar la produse pentru prima linie, iar Agnelli nu a avut niciun cuvânt de spus în această privință, așa că a decis să încheie o înțelegere cu Rezistența.
Oficial, el a susținut în continuare eforturile de război ale regimului, oferind, în același timp, informații și arme Rezistenței. O mișcare riscantă, care probabil a salvat Fiat odată cu terminarea războiului, reușind să rămână unul dintre centrele producției auto.
Cursa atomică și finalul războiului
La o lună după atacul asupra Pearl Harbor, Roosevelt a dat undă verde proiectului bombei atomice, care i-a fost explicat de către fizicieni de frunte – inclusiv Albert Einstein.
Ceea ce a fost ulterior cunoscut sub numele de Proiectul Manhattan se referea la valorificarea energiilor incredibile prin divizarea unui atom și apoi construirea unei bombe folosind acea energie.
La vremea respectivă, acest plan exista doar în capul oamenilor de știință, dar Roosevelt știa că poate pune capăt războiului cu o armă ca aceasta, așa că a accelerat proiectul.
Atât de mult, încât dezvoltarea bombei se desfășura simultan în mai multe locuri diferite, iar în iunie 1944, SUA au început să construiască prima lor bombă atomică, care, după victoria de la Normandia, nu a fost aruncată în Europa, ci asupra Japoniei.
Bomba a fost aruncată pe 6 august 1945, chiar deasupra Hiroshimei și detonată înainte de a lovi pământul, ucigând instantaneu 80.000 de oameni.
Trei zile mai târziu, SUA au aruncat o altă bombă asupra Nagasaki, iar Japonia s-a predat în nouă zile. Bombele au ucis peste 100.000 de civili, dar au salvat, de asemenea, o mulțime de vieți care s-ar fi pierdut în luptele din Japonia continentală.
SUA au dorit, de asemenea, să-și demonstreze puterea către Rusia, care a devenit mai puternică în timpul războiului, sovieticii începând să lucreze la propria lor bombă atomică.
Din aceasta s-a născut Războiul Rece, susținut de cursa pentru înarmare, iar în 1985, punctul culminant al conflictului, America avea deja 20.000 de focoase nucleare, în timp ce Uniunea Sovietică avea 38.000 – în condițiile în care 400 ar fi fost suficiente pentru distrugerea totală a civilizației.
