Evident, niciun serial nu poate înlocui Peaky Blinders cu adevărat. Dar am încercat să căutăm câteva titluri care fie se apropie de atmosfera serialului, fie au ceva din poveștile complicate, întunecate, pline de mister.
PaginadeSeriale prezintă o listă de seriale care ar putea să-i prindă pe fanii serialului Peaky Blinders. Am selectat doar titluri disponibile în România pe Netflix sau HBO:
Taboo (în România pe HBO GO) – Dacă ți-a plăcut de Tom Hardy în Peaky Blinders, atunci o să vrei să-l vezi și în Taboo, un serial dark și plin de intrigă. Acțiunea serialului este plasată în Londra, în timpul războiului de la 1812. James Keziah Delaney (Hardy) este un aventuriere care se întoarce acasă după ce a moștenit de la răposatul său tată o mare companie de transport naval. Însă Delaney n-a moștenit doar afacerea tatălui ci și numeroșii săi dușmani.
Penny Dreadful (în România pe HBO GO): Un serial a cărui acțiune se petrece în Anglia, în perioada victoriană.
Godless (în România pe Netflix) – Ca și Peaky Blinders, Godless este un serial întunecat, fără compromisuri și doldora de scene violente. Godless are în distribuție pe Jack O’Connell, Jeff Daniels, Michelle Dockery și pe Scoot McNairy.
Frontier (în România pe Netflix) – O producție cu Jason Momoa în rol principal.
Sons of Anarchy (disponibil pe Netflix)- Nu e drama de epocă, dar are alte puncte care-l fac să aducă a Peaky Blinders. Serialul spune povestea lui Charlie Hunnam, în rolul lui Jackson „Jax” Teller, care este vice-președintele clubului motocicliștilor Sons of Anarchy.
The Sinner (original Netflix) – O producție cu Jessica Biel în rolul lui Cora Tannetti și cu Bill Pullman în rolul detectivului Harry Ambrose. Detectivul Ambrose trebuie să investigheze o crimă comisă de Cora, pe care aceasta nu-și amintește să o fi comis.