Home Seriale TV 25 cele mai bune seriale din 2020: The Queen’s Gambit, The Undoing sau Normal People

25 cele mai bune seriale din 2020: The Queen’s Gambit, The Undoing sau Normal People

0
0

Anul 2020 s-a încheiat, nu ne-a adus lucruri prea bune, însă ne-a dat câteva seriale remarcabile.

Am avut superproducții și de la HBO și de la Netflix, Hulu sau Amazon Prime, în lista întocmită de prestigioasa revistă Esquire.

Regăsim în lista celor mai bune seriale din 2020 serialul Însoțitoarea de zbor – The Flight Attendant. Mai mult, în urma succesului neașteptat, producția va primi și sezonul al doilea.

Și cel de-al patrulea sezon din The Crown, un serial dramatic de ficțiune, care are în centru familia regală britanică, încă de la începutul domniei Reginei Elisabeta. În cel de-al patrulea sezon o vedem, jucând magistral, și pe Gillian Anderson, în rolul primei femei premier a Marii Britanii, Margaret Tatcher.

Lista celor mai bune seriale din 2020 continuă cu The Undoing – De la început, care a fost revelația toamnei, pentru HBO. Producția dramatică îi are în centru pe Hugh Grant și pe Nicole Kidman.

Și The Great și Normal People, producții Hulu, difuzate în România de HBO au fost printre favoritele publicului în 2020.

Din listă nu putea să lipsească serialul The Queen’s Gambit – Gambitul Reginei, probabil vedeta anului pentru Netflix. Serialul a fost și în topul favoritelor în România.

Producția The Queen’s Gambit – Gambitul Reginei a oținut și audiențe-record încă din prima lună de la lansare. Mai mult, serialul a trezit interesul multora pentru șah.

Prezentăm în continuare topul Esquire al celor mai bune seriale din 2020, alaturi de trailerele lor:

The Flight Attendant – Însoțitoarea de zbor (HBO)

The Boys (Amazon Prime)

Big Mouth – sezonul 4 (Netflix)

The Crown – sezonul 4 (Netflix)

Sex Education – sezonul 2 (Netflix)

The Undoing (HBO)

The Mandalorian (Disney+)

The Queen’s Gambit (Netflix)

I Know This Much is True (HBO)

Away (Netflix)

Pen15 (Hulu)

Lovecraft Country (HBO)

Dead to Me (Netflix)

I May Distroy You (HBO)

I’ll Be Gone in the Dark (HBO)

Perry Mason (HBO)

The Great (produs de Hulu, adus în România de HBO)

Normal People (produs de Hulu, adus în România de HBO)

What We do in The Shadows (produs de Hulu, adus în România de HBO)

Upload (Amazon Prime)

Mrs. America (produs de Hulu, adus în România de HBO

The Good Place (Netflix)

Hunters (Amazon Prime)

The Outsider (HBO)



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

Premiera seriei Shogun, audiențe-record pe platforma Disney+

Premiera seriei Shōgun de la Studiourile FX a fost un succes încă din primele zile de la l…