Home Seriale TV Harry Potter continuă la AXN în noiembrie. Ce filme sunt programate în fiecare sâmbătă

Harry Potter continuă la AXN în noiembrie. Ce filme sunt programate în fiecare sâmbătă

0
0

AXN România continuă în luna noiembrie maratonul Harry Potter, cu ultimele patru filme ale seriei, difuzate în fiecare sâmbătă, de la ora 21:00. Grila lunii include și producții precum Sherlock Holmes: Jocul Umbrelor, Rechemarea, Purul Adevăr și Fără urmă, filme cu povești despre conspirații, identități false și investigații complicate.

Ultimele patru filme Harry Potter, în fiecare sâmbătă

Maratonul Harry Potter continuă pe 7 noiembrie, de la ora 21:00, cu Harry Potter și Ordinul Phoenix. Următoarele filme sunt programate tot sâmbăta, de la aceeași oră: Harry Potter și Prințul Semipur, pe 14 noiembrie, și cele două părți ale producției Harry Potter și Talismanele Morții, pe 21 și 28 noiembrie.

Povestea intră în etapa confruntării decisive cu Lord Voldemort. Harry, Ron și Hermione trebuie să facă față unor amenințări tot mai mari, în timp ce secretele trecutului ies la iveală, iar lupta dintre bine și rău se apropie de deznodământ.

Sherlock Holmes și Rechemarea, în programul din 1 noiembrie

Pe 1 noiembrie, de la ora 21:00, AXN difuzează Sherlock Holmes: Jocul Umbrelor, cu Robert Downey Jr. și Jude Law în rolurile detectivului Sherlock Holmes și ale doctorului Watson.

Cei doi încearcă să dejucă planurile profesorului James Moriarty, un adversar care amenință să provoace un conflict la scară internațională. Investigația îi poartă prin mai multe țări europene, într-o cursă pentru descoperirea unei conspirații.

În aceeași seară, de la ora 23:40, urmează Rechemarea, cu Colin Farrell în rol principal. Actorul îl interpretează pe Douglas Quaid, un muncitor care apelează la o companie specializată în implantarea amintirilor artificiale, în speranța că va putea trăi o altă viață. Experiența ia însă o turnură neașteptată, iar Quaid ajunge urmărit de autorități și încearcă să afle care este adevărata sa identitate.

Filme inspirate din fapte reale și povești despre crime

Pe 22 noiembrie, de la ora 01:40, este programat Purul Adevăr, cu Jonah Hill și James Franco. Filmul urmărește povestea jurnalistului Michael Finkel, care își pierde locul de muncă la The New York Times în urma unui scandal profesional.

Acesta descoperă că un bărbat acuzat de uciderea propriei familii, Christian Longo, i-a folosit identitatea în timp ce se ascundea de autorități. Finkel începe să îl viziteze în închisoare pentru a afla ce s-a întâmplat, însă relația dintre cei doi se transformă treptat într-un joc psihologic, în care adevărul și manipularea se întrepătrund.

Programul lunii se încheie cu Fără urmă, pe 29 noiembrie, de la ora 01:55. Samuel L. Jackson îl interpretează pe Tom Cutler, un fost polițist care lucrează în domeniul curățării locurilor în care au avut loc crime. După o intervenție într-o locuință, acesta realizează că ar fi putut șterge dovezi importante dintr-o anchetă și începe să investigheze situația, suspectând că a fost implicat fără să știe într-o mușamalizare.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

HBO Max pregătește un maraton de Halloween. Filme horror, seriale de groază și producții true crime, în selecția platformei

HBO Max pregătește o selecție specială pentru weekendul de Halloween, cu filme horror, thr…