
Maratonul „Vara iubirii” continuă la DIVA și în a treia săptămână din iunie. Postul aduce trei premiere romantice programate în weekendul 19-21 iunie, de la ora 18:00.
Filmele propun povești diferite, de la o nuntă dată peste cap de o fantomă geloasă, până la o comedie romantică despre redescoperire și o poveste despre întoarcerea acasă.
Vineri, 19 iunie, DIVA difuzează „O nuntă bântuită” („Haunted Wedding”, 2024). Personajele principale, Jane și Brian, doi vânători de fantome, aleg să își organizeze nunta într-un conac despre care se spune că este bântuit. Planurile lor sunt însă amenințate de apariția fantomei unei tinere din secolul al XVIII-lea, care îl confundă pe mire cu fostul ei logodnic.
Sâmbătă, 20 iunie, urmează „Savvy Sheldon” (2025), ecranizare după romanul semnat de Taj McCoy. În centrul poveștii se află Savannah, interpretată de Amber Riley, cunoscută din serialul „Glee”. După o despărțire dificilă, protagonista încearcă să își reconstruiască viața și își găsește refugiu într-una dintre marile sale pasiuni: gătitul.
Duminică, 21 iunie, telespectatorii pot urmări „Pentru ea, cu dragoste” („To Her, with Love”, 2022). Kayla revine în orașul natal și acceptă un post de profesoară la fostul său liceu, deși visul ei este să se mute la Londra. Încercând să salveze programul de arte al școlii, aceasta ajunge să colaboreze îndeaproape cu un coleg profesor, Jordan.



