Home Seriale TV Serialul The Rookie revine cu sezonul trei. La AXN

Serialul The Rookie revine cu sezonul trei. La AXN

0
0

Postul AXN va difuza sezonul trei al serialului „Recrutul” (The Rookie), cu Nathan Fillion în rol principal, în această lună.

Concret, episoadele vor fi difuzate începând de luni, 15 martie, de la ora 22:00.

John Nolan, cel mai bătrân recrut al poliției din Los Angeles, s-a folosit de toată experiența de viață, determinarea și simțul umorului pentru a face față colegilor săi cu 20 de ani mai tineri și pentru a se apropia de visul său de a deveni polițist în cadrul LAPD.

În noul sezon, finalul perioadei de pregătire se apropie, iar Nolan va avea de înfruntat cele mai mari provocări din cariera sa de ofițer de până acum.

Mai mult, acesta va trebui să ajungă la un echilibru între alegerile pe care se vede nevoit să le facă în căutarea adevărului și consecințele pe care acestea le au, pe plan personal și profesional.

Acțiunea sezonului trei continuă imediat după evenimentele de la finalul sezonului doi, când Nolan descoperă că mentorul său este un polițist corupt, care va face orice pentru a-și salva pielea. Inclusiv să planteze dovezi incriminatorii în casa recrutului și să cheme poliția pentru a-l aresta.

Serialul este creat de Alexi Hawley (Castle, Body of Proof, State of Affairs). Din distribuție mai fac parte Alyssa Diaz (Angela Lopez), Richard T. Jones (Sergentul Wade Grey), Titus Makin (Jackson West), Melissa O’Neil (Lucy Chen), Mekia Cox (Nyla Harper) și Eric Winter (Tim Bradford).

Brandon Routh (Legends of tomorrow) s-a alăturat în sezonul trei, în rolul lui Doug Stanton, un veteran LAPD, ale cărui viziuni polarizante vor cauza tensiuni în secție.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

NOUTĂȚI pe Netflix: sezon nou din Narcos Mexico, un film cu Dwayne Johnson și Gal Gadot. Plus un documentar despre Ceaușescu

Ce vedem pe Netflix în noiembrie? Platforma de streaming anunță o mulțime de titluri noi, …