Documentarul în patru părți „Victimele lui Jeffrey Epstein” se va difuza în această toamnă pe canalul Crime+Investigation.
Producția începe din 8 septembrie și va fi difuzată în fiecare marți, de la ora 22:00.
Seria investighează una dintre cele mai complexe rețele de trafic de persoane în scopuri sexuale, conduse de miliardarul Jeffrey Epstein.
Totodată, se aduce în prim-plan mărturiile a opt dintre victime, printre care Courtney Wild, Rachel Kay Benavides și Virginia Roberts Giuffre, alături de alte femei care au ales să vorbească despre traumele și abuzurile la care au fost supuse de către Jeffrey Epstein și colaboratorii acestuia.
De asemenea, prin intermediul informațiilor din interior oferite de câțiva dintre membrii cercului intim al influentului om de afaceri, seria documentară dezvăluie amploarea rețelei de trafic sexual a lui Epstein, precum și conexiunile sale cu cei mai bogați și influenți oameni ai planetei.
După sinuciderea din 10 august 2019 în închisoarea federală, Jeffrey Epstein le-a luat victimelor sale șansa de a-și înfrunta agresorul, însă prin intermediul acestei serii documentare, aceste femei curajoase au posibilitateade a-și împărtăși poveștile pentru ca tot mai multă lume să cunoască adevărul din spatele acestui caz care a făcut înconjurul lumii.
Mai mult, pe lângă mărturiile victimelor, documentarul analizează și cauzele care au stat la baza ascensiunii lui Epstein, oamenii care l-au susținut și protejat, sinuciderea acestuia în arest, dar și poveștile încă nespuse.
Cum sunt structurate cele patru episoade?
- În primul episod,câțiva observatori spun povestea miliardarului care, cu ajutorul unor colaboratoare, ar fi adus la casa sa din insula Palm Beach, Florida, mai multe adolescente în scopuri sexuale.
- În al doilea și al treilea episod este examinată ampla rețea de trafic de persoane, coordonată de Epstein de-a lungul a 30 de ani, felul în care rețeaua opera pentru racolarea tinerelor și abuzurile sexuale la care au fost acestea supuse pe insula privată a lui Jeffrey.
- Ultimul episod urmărește arestarea fostei partenere a lui Epstein, Ghislaine Maxwell, implicată în procesul de racolare a femeilor și mărturiile celor care continuă să își dezvăluie experiențele și să caute dreptatea în acest caz.