Sezon nou. Serialul „Filmat la tribunal” revine pe canalul Crime+Investigation la final de august.
Când începe noul sezon?
Noile episoade ale celui de-al doilea sezon vor fi difuzate din 28 august, în fiecare vineri, de la ora 23:00.
„Filmat la tribunal” prezintă o incursiune în culisele unora dintre cele mai dramatice procese care au avut loc în tribunalele americane. Producția realizează o analiză complexă a unora dintre cele mai emoționante momente din sălile de judecată, surprinse de camerele de supraveghere.
Vor fi difuzate momente tensionate, care includ reacții neașteptate ale unor judecători furioși, confruntări directe iscate în timpul procesului sau chiar încercări de evadare ale unor acuzați.
Producția găzduită de prezentatorul de televiziune american, Dan Abrams, include, de asemenea, interviuri cu judecători și mărturii ale victimelor implicate în cazurile prezentate, pentru a completa imaginea de ansamblu a fiecărei povești prezentate pe parcursul celui de-al doilea sezon al serialului documentar.