Home Seriale TV Serialul „Absența” revine cu sezonul trei, pe AXN. Nume noi în distribuție

Serialul „Absența” revine cu sezonul trei, pe AXN. Nume noi în distribuție

0
0

Serialul thriller „Absența” se întoarce cu sezonul trei, pe AXN. Producția se va vedea din 3 septembrie, în fiecare joi seara, de la ora 23:00.

Geoff Bell (Kingsman: The Secret Service) și Josette Simon (Wonder Woman) se alătură distribuției noului sezon, anunță reprezentanții postului.

Bell va fi “Colin Dawkins”, un “fixer” profesionist pentru o organizație criminală cu ramificații la nivel international, care rezolvă orice problemă cu mult stil și eleganță. Josette Simon este “Rowena Kincade”, fost instructor la Quantico cu o carieră în serviciile de informații MI5 și MI6.

Filmările pentru noile episoade au avut loc în Sofia, Bulgaria.

“Absența”, cu Stana Katic în rolul principal, urmărește povestea agentei FBI Emily Byrne care, în timp ce investighează cazul unui criminal în serie, dispare fără urmă și este declarată moartă. Șase ani mai târziu, este găsită într-o cabană în pădure, abia supraviețuind, fără vreo amintire despre ce i s-a întâmplat. Odată ce se întoarce acasă, află că soțul său, agentul special Nick Durand (Patrick Heusinger), s-a recăsătorit și fiul ei este acum crescut de altă femeie.

Sezonul trei continuă povestea la doar trei luni de la evenimentele ce au marcat finalul sezonului 2. Emily este aproape de finalul perioadei de suspendare din cadrul FBI și, în același timp se luptă din răsputeri pentru a fi cea mai bună mamă pentru Flynn.

Alături de Stana Katic, își reiau rolurile în noul sezon Patrick Heusinger (Jack Reacher 2: Never Go Back), Neil Jackson (Westworld, Stargirl), Matthew Le Nevez (The Widow), Natasha Little (The Night Manager), Paul Freeman (The Dogs of War), Patrick McAuley (The Conjuring 2) și Christopher Colquhoun (Casualty).



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

NOUTĂȚI pe Netflix: sezon nou din Narcos Mexico, un film cu Dwayne Johnson și Gal Gadot. Plus un documentar despre Ceaușescu

Ce vedem pe Netflix în noiembrie? Platforma de streaming anunță o mulțime de titluri noi, …