Home Seriale TV Arena Națională, povestea construcției, pe National Geographic

Arena Națională, povestea construcției, pe National Geographic

0
0
One of the “megastadiums” in the 2020 UEFA European Soccer Championship is Bucharest’s Arena Nationala in Romania. (T2MP/AB PRODUCTIONS)

Cum s-au construit Arena Națională și alte 11 arene de fotbal pentru Euro, în centrul unui documentar pe National Geographic, Megastadion: Turul Europei. Seria documentară vine cu prilejul evenimentului fotbalistic al anului viitor, Cupa UEFA EURO2020.

Serialul Megastadion: Turul Europei are premiera pe 6 octombrie, de la ora 22, cu episoade noi în fiecare marți, și prezintă 12 dintre stadioanele care vor fi gazde ale meciurilor din campionatul UEFA.

Amânat pentru 2021, campionatul sărbătorește 60 de ani de la prima ediție, motiv pentru care, în pofida tradiției, în locul unei singure țări gazdă, meciurile vor avea loc în toate colțurile Europei.

8 capitale și 12 stadioane legendare, considerate adevărate minuni inginerești, se relevă suporterilor înfocați ai fotbalului, pasionaților de megastructuri, arhitectură și inovații tehnologice.

De pe Arena Națională, pe Wembley, trecând prin stadioanele din Roma și Bilbao, continuând cu cele din Amsterdam și Copenhaga până în Sankt Petersburg și Baku, fanii fotbalului și ai genului documentar vor călători în toată Europa pentru a descoperi istoria, secretele și provocările reconstruirii megastadioanelor.

Arena Națională și Ferenc Puskás (Budapesta), 6 octombrie

One of the “megastadiums” in the 2020 UEFA European Soccer Championship is Bucharest’s Arena Nationala in Romania. (T2MP/AB PRODUCTIONS)

Construită în 1953 și gândită a fi un stadion deschis, Arena Națională a trecut printr-o serie de modernizări care au făcut posibilă transformarea ei într-un stadion olimpic, gata să primească până la 60.000 de spectatori la evenimente diverse, în orice fel de condiții meteo. Acoperișul retractabil modern, realizat dintr-o membrană impermeabilă, creează un tot inedit cu arena de inspirație antică, romană, care dispune de protecție la cutremure. Construit în 1952 și demolat în 2017, stadionul Ferenc Puskás din Budapesta a fost refăcut pentru campionatul UEFA. Arena poartă numele unuia dintre jucătorii din anii de glorie ai naționalei maghiare.

Wembley (Londra) și Allianz Arena (Munchen), 13 octombrie

One of the “megastadiums” in the 2020 UEFA European Soccer Championship is Wembley Stadium in England. (T2MP/AB PRODUCTIONS)

Stadionul Wembley va găzdui două semifinale și o finală. Construit în 1923 pentru Expoziția Imperiului Britanic, Wembley a devenit loc de pelerinaj pentru suporterii britanici care au întâmpinat cu ostiliate decizia autorităților de a demola vechiul stadion în 2003. Înțelegerea le-a fost însă răsplătită – Wembley este cel mai mare stadion cu locuri acoperite din lume și al doilea cel mai mare stadion din Europa. Munchen are fotbalul în ADN cu un club emerit ca Bayern, câștigător tradițional de cupe. Allianz Arena reflectă toată această energia a suporterilor adevărați cu o fațada iluminată, construită dintr-un material de ultimă generație, și care se colorează în alb la meciuri internaționale, în roșu la meciurile Bayern Munchen și în albastru când un alt club local, TSV 1860, intră pe teren.

Krestovski (Sankt Petersburg) și Stadionul Olimpic din Baku, 20 octombrie

Two of the “megastadiums” in the 2020 UEFA European Soccer Championship are the Gazprom Arena in Saint-Petersburg, Russia, and the Olympic Stadium of Baku, the capital of Azerbaijan. (T2MP/AB PRODUCTIONS)

„Naveta spațială”, așa cum a fost supranumit stadionul Krestovsky din Sankt Petersburg, mai nou cunoscut și drept Gazprom Arena, este unul dintre cele mai nordice megastadioane din lume, având de înfruntat 7 luni pe an de ploi, ninsori și temperaturi scăzute.
Pentru a întruni cerințele autorităților internaționale de fotbal, structura a trebuit să permită pătrunderea luminii naturale pe stadion pentru a păstra calitatea gazonului și să asigure confort spectatorilor chiar și atunci când temperaturile sunt mult sub îngheț. Construit pe terenul unei foste platforme petroliere, într-o zonă cu risc seismic și condiții climatice dificile, Stadionul Olimpic din Baku se remarcă printr-un timp  de execuție a lucrărilor de doar 24 de luni, pentru a fi gata cu ocazia Jocurilor Europene din 2015.

San Memés (Bilbao) și Stadionul Olimpic din Roma, 27 octombrie

One of the “megastadiums” in the 2020 UEFA European Soccer Championship is the San Mamés Stadium in Bilbao, in the Spanish Basque country. (T2MP/AB PRODUCTIONS)

Ridicată în același loc cu vechiul stadion San Memés, arena din Bilbao se colorează în alb și roșu în serile cu meciuri, beneficiind de aceeași tehnologie de construcție a fațadei ca stadionul din Munchen. În plus, are un ecran gigantic și o dispunere a gradenelor care creează impresia că spectatorii domină jucătorii, oricând putând să intre pe teren. Gazdă a derbiurilor de neratat Roma-Lazio, Stadio Olimpico a devenit legendar din prima zi. Trecut printr-o serie de renovări majore între 1987 și 1989 pentru a putea găzdui finala Cupei Mondiale din 1990, stadionul Olimpic din Roma a păstrat totuși din construcția orginală tribuna Tevere. Dintre toate îmbunătățirile aduse, reconstrucția acoperișului este cea mai importantă.

Aviva (Dublin) și Hampdem Park (Glasgow), 3 noiembrie

Arenă de fotbal în capitala rugby-ului, acesta este stadionul Aviva din Dublin, reconstruit pentru a asigura o capacitate dublă, dar fără a depăși nici măcar cu un metru pătrat suprafața vechiului stadion. O altă provocare a fost izolarea fonică a construcției pentru a proteja zona rezidențială învecinată de vuietul mulțimilor dezlănțuite de suporteri. Inaugurat în 1903, Hampdem Park din Glasgow a fost până în 1950 cel mai mare stadion din lume. Un alt record din palmares este audiența de 148.415 spectatori la meciul de fotbal dintre Scoția și Anglia. Deși în urma numeroaselor renovări și-a redus capacitatea la 52,000 de locuri, stadionul scoțian a câștigat confort și securitate.

Johan Cruyff (Amsterdam) și Parken (Copenhaga), 10 noiembrie

One of the “megastadiums” in the 2020 UEFA European Soccer Championship is the Johan Cruijff Arena in Amsterdam. (T2MP/AB PRODUCTIONS)

Inaugurată în 1996, Amsterdam Arena, redenumită după legendarul Johan Cruyff, a intrat în renovare în 2017 pentru extinderea stadionului cu 2800mp în pregătirea pentru Euro 2020. Deși considerabilă, extinderea nu a venit cu o creștere a capacității stadionului, ci a confortului și a calității serviciilor oferite spectatorilor, mai ales datorită tehnologiilor și materialelor de ultimă generație folosite. În 1990 stadionul Ballpark a fost reconstruit și extins pentru a putea găzdui 42.000 de oameni la evenimente sportive și concerte. Redenumit Parken, stadionul nu a păstrat decât o mică parte din construcția originală, însă a reușit să se armonizeze cu orașul integrând spații de birouri cu vedere la teren.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

Comoara ascunsa a vedetelor: secretele din spatele zambetelor de pe covorul rosu

In lumea fascinanta a reflectoarelor si a aparitiilor pe covorul rosu, zambetele stralucit…