Home Seriale TV Un serial rusesc se vede pe TVR. Peste câteva zile

Un serial rusesc se vede pe TVR. Peste câteva zile

0
0

Televiziunea Publică va difuza, în perioada următoare, un serial rusesc produs în urmă cu doi ani.

Producția se numește „Godunov” și se va transmite pe TVR 1 începând din 23 iunie, în fiecare miercuri și joi, de la ora 23:00.

Serialul este, de fapt, o dramă istorică ce îl are în centru pe țarul rus Boris Fiodorovici Godunov și este inspirat din romanul „Naufragiu pe insula speranței” al lui Konstantin Badigin din 1978.

Rolul principal este jucat de actorul Serghei Bezrukov, fost director al Teatrului Dramatic din Moscova.

Acțiunea are loc în secolul al XVI-lea, când se desfăşoară una dintre cele mai complexe și controversate perioade din istoria Rusiei.

Rusia condusă de Ivan cel Groaznic, ai cărui ani de glorie au trecut, trăieşte vremuri tulburi, conspiraţii, răscoale şi invazii ale tătarilor. Moartea ţarului duce la instalarea pe tron a fiului său, care, fiind bolnav mintal, are nevoie de un regent.

Aşa începe ascensiunea ambiţiosului Boris Godunov, fost membru al gărzii personale a lui Ivan şi căsătorit cu fiica acestuia. Întâi regent, apoi ţar încoronat de Adunarea Naţională, Godunov a fost cel care a pus capăt îndelungatei domnii a dinastiei Rurik, rămânând în istorie drept una dintre cele mai misterioase figuri politice ale Ţaratului Rusiei.

„Godunov” a fost regizat de Timur Alpatov şi Alexei Andrianov, fiind considerat cel mai popular serial al anului 2019 de către televiziunea de stat din Rusia.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

NOUTĂȚI pe Netflix: sezon nou din Narcos Mexico, un film cu Dwayne Johnson și Gal Gadot. Plus un documentar despre Ceaușescu

Ce vedem pe Netflix în noiembrie? Platforma de streaming anunță o mulțime de titluri noi, …