E penultimul sezon Game of Thrones, însă producătorii serialului se gândesc deja la una sau mai multe continuări. HBO a bătut palma cu patru scenariști pentru mai multe variante de spinoff-uri ale serialului Game of Thrones, anunță Variety.
Potrivit sursei citate, reprezentanții HBO nu au precizat nimic legat de posibile date de dezvoltare a proiectelor.
Cei patru scenariști invitați să lucreze la spinoff-uri Game of Thrones sunt Max Borenstein (“Kong: Skull Island”), Jane Goldman (“Kingsman: The Golden Circle”), Brian Helgeland (“Legend”) și Carly Wray (“Mad Men,” “The Leftovers”). Goldman și Wray vor colabora fiecare cu scriitorul și creatorul Game of Thrones, George R. R. Martin.
Producătorii faimosului serial marca HBO vor colabora și ei la toate cele patru proiecte, ca și George R. R. Martin, care însă nu va scrie la niciunul dintre ele.
Sezonul 7 al seriei Game of Thrones, cea mai urmărită din istoria HBO, va avea premiera pe 16 iulie. Noul sezon va avea șapte episoade, iar sezonul cu numărul opt (și ultimul) va avea între șase și opt episoade.