Platforma de streaming Netflix anunţă că începe filmările pentru cel de-al doilea sezon al serialului Wednesday, cu Jenna Ortega în rol principal, dar în a cărui distribuţie se află şi românul Victor Dorobanţu. Dacă primul sezon a fost filmat în România, Netflix anunţă oficial că acest sezon va fi filmat în Irlanda.
Producţia, care este cea mai populară serie Netflix în limba engleză, cu peste 250 de milioane de vizualizări în primul sezon, îl va avea scenarist şi producător executiv pe excentricul Tim Burton.
Îndrăgitul Thing, interpretat de Victor Dorobanţu, este vedetă şi în promoul video care anunţă începutul filmărilor. El este cel care împarte noile scenarii actorilor principali ai producţiei. Clipul se încheie cu scenariul adus de Thing personajului Principal, Wednesday.
Netflix anunţă că în noul sezon al serialului care a fost un succes vor reveni actorii Catherine Zeta-Jones, Luis Guzmán, Isaac Ordonez şi Luyanda Unati Lewis-Nyawo.
Dar vor apărea şi nume noi. Printre actorii principali se numără Steve Buscemi (The Big Lebowski, Boardwalk Empire), Billie Piper (Scoop, I Hate Suzie), Evie Templeton (Return to Silent Hill, Lord of Misrule), Owen Painter (Tiny Beautiful Things, The Handmaid’s Tale) şi Noah Taylor (Law & Order: Organized Crime, Park Avenue).
Noi actori secundari vor fi Christopher Lloyd (Addams Family, Back to the Future), care a fost în trecut Uncle Fester în filmul Familia Adams, varianta din anii 90. Acestuia i se mai adaugă şi Joanna Lumley (Fool Me Once, Absolutely Fabulous), Thandiwe Newton (Westworld, Crash), Frances O’Connor (The Missing, The Twelve), Haley Joel Osment (The Kominsky Method, Somebody I Used to Know), Heather Matarazzo (The Princess Diaries, Scream) şi Joonas Suotamo.
Amintim că în primul sezon al serialului, în distribuţia Wednesday a fost şi românul George Burcea în rolul valetului Lurch. Burcea a anunţat însă că a decis să nu mai apară în noul sezon invocând motive persoanle şi manageriale.