„Fetele Gilmore: un an din viaţă”, o serie de patru episoade speciale ce vine să continue serialul Gilmore Girls, va avea premiera pe 25 noimebrie, potrivit CNN.
„Am pus totul la un loc, am spus aceste poveşti, iar acum le aruncăm în lume”, a spus creatoarea seriei, Amy Sherman-Palladino, reporterilor.
Seria, care va consta în patru episoade a câte 90 de minute, va acoperi o perioadă de un an din viaţa personajelor.
Amy Sherman-Palladino nu a exclus posibilitatea de a prelungi seria. Aceasta a declarat însă că pentru moment „asta e tot”.
Creatoarea seriei a adăugat că iniţial a sperat ca episoadele să fie lansate pe rând, însă cei de la Netflix nu au fost deschişi la această idee.