Home Grile POSTURI Recomandările HISTORY din octombrie: sezon nou din „Arme născute din foc” și momente best-of din „Extratereștri antici”

Recomandările HISTORY din octombrie: sezon nou din „Arme născute din foc” și momente best-of din „Extratereștri antici”

0
0
Secvență din serialul „Extratereștri Antici”. Foto: HISTORY

Ce vedem la HISTORY în octombrie? Postul aduce un nou sezon al producției „Arme născute din foc”. Vor fi, de asemenea, și multe momente best-of din cele 13 sezoane ale seriei „Extratereștri Antici”.

Tot în octombrie va începe și al doilea sezon al seriei de investigații „Cum explici asta?”.

Paginadeseriale.ro vă prezintă recomandările din octombrie la HISTORY:

Arme născute din foc | Sezonul 8 – Episoade noi – Din 4 octombrie, lunea, de la ora 20:00

În sezonul 8 al seriei forja se încinge cu noi și inedite provocări, care vor ridica standardele mai sus ca oricând pe măsură ce armurierii cei mai buni din Statele Unite se întrec să făurească arme de colecție.

În fiecare episod al competiției, patru noi concurenți se luptă pentru a dovedi că pot construi arme cu propriile mâini, mai bine decât oricine altcineva.

Participanții au de trecut o serie de provocări eliminatorii, folosind doar uneltele puse la dispoziție de organizatori. Fiecare provocare constă în crearea unei componente din arma finală.

Aceștia vor recrea câteva dintre cele mai impresionante arme din istorie, printre care macetele amazoanelor, lamele japoneze San Mai sau lopețile utilizate de forțele speciale rusești Spetsnaz.

Acestea trebuie apoi să facă față evaluării stricte și testelor dure impuse de experții noștri, printre care se numără J. Neilson, Doug Marcaida și David Baker. Doar doi concurenți vor merge în runda finală, unde vor concura pentru a crea o armă legendară și pentru a câștiga titlul suprem de campion „Arme Născute din Foc”.

Extratereștri Antici – Top 10 – Din 26 octombrie | Marțea, ora 22:00

„Extratereștri Antici – Top 10” prezintă cele mai importante momente din cele 13 sezoane ale seriei „Extratereștri Antici”, făcând clasamentul celor mai misterioase situri și artefacte de pe planetă, precum și o trecere în revistă a mușamalizărilor și întâlnirilor cu extratereștri.

Cum explici asta? – Amânat pentru o dată ulterioară

UPDATE/ Premiera emisiunii „Cum explici asta” a fost amânată pentru o dată ulterioară, anunță reprezentanții postului de televiziune.

Seria investigativă revine la HISTORY Channel pentru un nou sezon în care sunt analizate dovezi despre cele mai misterioase fenomene și creaturi inexplicabile.

Bigfoot, OZN-uri, sunete apocaliptice, mutanți din adâncuri, conspirații. Dovezile sunt pretutindeni, dar veridicitatea lor este de multe ori una dubioasă.

Gazda emisiunii este jurnalistul veteran Tony Harris.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Grile POSTURI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

NOUTĂȚI pe Netflix: sezon nou din Narcos Mexico, un film cu Dwayne Johnson și Gal Gadot. Plus un documentar despre Ceaușescu

Ce vedem pe Netflix în noiembrie? Platforma de streaming anunță o mulțime de titluri noi, …