Home Grile POSTURI Documentar despre Hitler și seriale despre crime. Noutățile lunii martie la History și Crime+Investigation

Documentar despre Hitler și seriale despre crime. Noutățile lunii martie la History și Crime+Investigation

0
0
Foto: Getty Images

Martie vine cu câteva noutăți la History Channel și Crime+Investigation. Pe History se poate urmări, printre altele, un documentar despre sursa de bani a lui Adolf Hitler.

Pe Crime+Investigation sunt episoade noi din serialele „Filmat la tribunal” și „Vânătorul de criminali”.

Paginadeseriale.ro vă prezintă în continuare recomandările lunii martie pentru History Channel și Crime+Investigation:

NOU PE HISTORY CHANNEL – MARTIE 2021

Aurul lui Hitler – Din 23 martie | Marțea, ora 21:00

Această miniserie investighează sursa de bani a lui Hitler precum și rețeaua de parteneri și consilieri care i-au permis să-și finanțeze succesul pentru a deveni cel mai puternic om din Europa.

„Aurul lui Hitler” ia urma comorilor ascunse, a conturilor bancare și dezvăluie rețeaua financiară secretă pe care Hitler a dezvoltat-o în Europa și în restul lumii pentru a-și finanța visul dominației mondiale.

Cum explici asta? – Din 16 martie | Marțea, ora 22:00

De la Bigfoot și OZN-uri la sunete apocaliptice sau mutanți din adâncuri, dovezile și mărturiile despre existența acestora sunt pretutindeni, dar veridicitatea lor este de multe ori pusă la îndoială.

Alături de gazda emisiunii, jurnalistul veteran Tony Harris, pornim în căutarea răspunsurilor.

Așii Amanetului – Sezon Nou. Din 8 martie. Lunea, ora 21:00

Cele 8 noi episoade vor aduce în prim-plan descoperiri ale unor articole cu valoare istorică, dar și momente autentice din viața celor trei bărbați supranumiți „Așii Amanetului”, respectiv tatăl Rick, fiul Corey și prietenul din copilărie Chumlee, care conduc împreună magazinul de amanet Gold & Silver, de la marginea orașului Las Vegas.

Astfel, cei trei își vor folosi abilitățile dobândite în ani de experiență pentru a evalua valoarea articolelor, de la falsuri până obiecte veritabile, printre care și un model al unui aparat de zburat aparținând lui Leonardo da Vinci, un volum cu autograf din seria „Harry Potter” semnat de scriitoarea J.K. Rowling sau o înregistrare de probă a celebrului album al formației Eagles, „Hotel California”.

NOU PE CRIME+INVESTIGATION – MARTIE 2021

Vânătorul de Criminali – Sezonul 8 – Episoade noi. Joia, ora 23:00

Locotenentul Joe Kenda și echipa sa de criminaliști din Colorado Springs au rezolvat 387 de anchete de omucidere fără precedent, rezultând o rată de soluționare de 92%.

„Vânătorul de Criminali” ne duce în culise alături de unul dintre cei mai buni detectivi criminaliști din lume pentru a afla cum se rezolvă cu adevărat crimele.

Filmat la tribunal – Sezonul 3 – Episoade noi. Din 19 Martie | Vinerea la ora 22:00

Seria „Filmat la tribunal” realizează o analiză complexă a unora dintre cele mai emoționante momente din sălile de judecată, surprinse de camerele de supraveghere.

Producția găzduită de prezentatorul de televiziune american, Dan Abrams, include, de asemenea, interviuri cu judecători și mărturii ale victimelor implicate în cazurile prezentate, pentru a completa imaginea de ansamblu a fiecărei povești prezentate pe parcursul celui de-al doilea sezon al serialului documentar.

Supraviețuitorii. Din 19 Martie | vinerea de la ora 23:00

Această nouă serie, găzduită de jurnalistul american Gio Benitez, arată experiența de a fi victima unei infracțiuni bruște, din momentul în care cei atacați percep pentru prima dată pericolul, cu potențialele efecte de lungă durată.

Cu ajutorul înregistrărilor de pe camerele de supraveghere sau surprinse cu telefonul mobil surprinse în momentul săvârșirii crimei, seria urmărește persoane care își văd de viața de zi cu zi și care s-au confruntat cu o situație periculoasă, fiind forțate să ia o decizie rapidă pentru a se proteja pe ele sau familiile lor.

Pe lângă mărturii, filmările capturate în detaliu de sisteme de securitate, camere ascunse, telefoane mobile și camere de bord sunt evidențiate și analizate pentru a ajuta la înțelegerea evenimentelor care au avut loc.

Jurnalistul Gio Benitez stă de vorbă cu fiecare dintre supraviețuitori și reflectă asupra incidentelor.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Grile POSTURI

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

NOUTĂȚI pe Netflix: sezon nou din Narcos Mexico, un film cu Dwayne Johnson și Gal Gadot. Plus un documentar despre Ceaușescu

Ce vedem pe Netflix în noiembrie? Platforma de streaming anunță o mulțime de titluri noi, …