Home Seriale TV HBO anunță echipa care se va ocupa de lansarea în HBO Max în Europa. HBO GO, înlocuit de HBO MAX

HBO anunță echipa care se va ocupa de lansarea în HBO Max în Europa. HBO GO, înlocuit de HBO MAX

0
0
Foto: BroadbandTVnews

Pregătirile pentru lansarea platformei de streaming HBO Max în linie dreaptă, în Europa. Lansare ce va avea loc în a doua parte a acestui an.

Compania a anunțat echipa care se va ocupa de lansarea HBO Max pentru Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

Este vorba despre Christina Sulebakk, actualul director general HBO Europe, potrivit unui anunț al companiei.

Din 2021, Christina va gestiona acțiunile de upgrade a serviciilor de streaming HBO din piețele existente (HBO Nordic, HBO España, HBO Portugal și HBO GO în Europa de Est si Centrală) la serviciul HBO Max.

Ea va fi responsabilă și pentru lansarea serviciului HBO Max în mai multe teritorii din Europa, Orientul Mijlociu și Africa, anunță compania.

Christina Sulebakk a deținut funcții cheie de conducere în cadrul HBO Europe și a avut un rol esențial în lansările HBO Nordic, HBO España și HBO Portugal, precum și în dezvoltarea strategiei pentru HBO Max LatAm (America Latină). 

Serviciile de streaming HBO din Europa vor fi înlocuite cu HBO Max în a doua parte a acestui an.

Membrii echipei care va conduce HBO Max EMEA, anunțati de Christina Sulebakk, sunt:

Line Mykland va conduce departamentul Content Experience, responsabil pentru dezvoltarea și implementarea viziunii și a strategiei editoriale pentru platforma HBO Max în EMEA ce pune accentul pe preferințele publicului local și ale bazei de clienți.

Mykland a făcut parte din echipa care a  lansat serviciul HBO Nordic, în 2012.

Ulterior, a jucat un rol esențial pentru HBO Europe în promovarea produsului over-the-top și îmbunătățirea programelor, produselor, tehnologiei și operațiunilor europene. Acum conduce procesul de migrare către platforma HBO Max.

Roberto Soto va conduce departamentul Growth Marketing. Echipa lui va coordona activitățile de Commercial Strategy & Business Development, Subscriber Acquisition, CRM & Customer Service, Social, Brand, Digital Creative și Activations & Publicity. Soto este nou-venit în companie și aduce cu el o experiență în servicii de streaming din America Latină, Statele Unite și Europa.

Brett Horowitz va conduce departamentul Data, Insights & Planning și echipele de Finance & Strategy și Data & Insights. Horowitz este alături de WarnerMedia de peste 17 ani. Și-a început cariera în HBO în sediul din New York și a ocupat diverse poziții în departamentul financiar, sprijinind inclusiv afacerile internaționale HBO și operațiunile tehnologice. Din 2013 și până de curând a fost CFO HBO Nordic, în Stockholm.

Tobias Andersson conduce departamentul Legal Regional EMEA. El va face parte din echipa Global Legal HBO Max condusă de David Ho. Andersson are experiență în OTT (over the top) de peste un deceniu și s-a alăturat HBO Nordic în 2014, în calitate de General Counsel. Recent, a lucrat ca General Counsel adjunct al HBO Europe.

Andreas Ferdinand se va ocupa de Product Development. El va lucra îndeaproape cu echipa HBO Max Global Product, condusă de Sarah Lyons, pentru lansarea aplicației pe toate platformele majore din EMEA. Ferdinand are 18 ani de experiență în dezvoltarea produselor pentru consumatorii din industria telecom și media și lucrează la HBO Europe din 2019.

Mark Spivey va fi Talent Lead și va dezvolta o strategie care sprijină prioritățile generale HBO Max și conturează cultura în EMEA. Spivey are peste 30 de ani de experiență în resurse umane. Mark a fost directorul HR HBO Europe până anul trecut, când a preluat un rol global în WarnerMedia.

HBO Max EMEA va colabora îndeaproape cu WarnerMedia International, condus de Priya Dogra, Președinte WarnerMedia EMEA & Asia (excluzând China) și membrii echipei sale – Hannes Heyelmann (Programming), Antony Root (Original Production), Pierre Branco (Affiliate Sales) și Vanessa Brookman (Kids).

Parteneriatul cu liderii companiei și echipele lor din aceste zone a început deja și este esențial pentru succesul HBO Max în EMEA.

Despre HBO Max

HBO Max este platforma de streaming a companiei americane WarnerMedia, ce reunește conținut de la HBO, Warner Bros., DC, Cartoon Network, Adult Swim, Turner Classic Movies și multe altele.

Platforma de streaming s-a lansat inițial în Statele Unite în mai 2020.

Anul acesta se va extinde în America Latină, iar serviciile de streaming HBO din Europa (Țările Nordice, Spania, Europa Centrală, Țările Baltice și Portugalia) vor trece prin procesul de upgrade la HBO Max.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

Premiera seriei Shogun, audiențe-record pe platforma Disney+

Premiera seriei Shōgun de la Studiourile FX a fost un succes încă din primele zile de la l…