Furtul unor ficuși din interiorul unui bloc vechi a fost subiectul anchetei pe care Brigada Nimic a desfășurat-o aseară. Plângerile insistente ale unei pensionare i-au dus pe Săgeată, Giovanni, Carmola și Toma pe o pistă incredibilă, la finalul căreia au descoperit un traficant de droguri. Marți seară, comedia a captivat din nou România, iar serialul a fost lider de audiență.
Pe lângă ancheta despre dispariția unor plante decorative din scara unui bloc, Brigada Nimic a avut și un oaspete important din SUA: un detectiv-șef de la NYPD, parte a unui program internațional de cooperare în domeniul aplicării legii, pe care au reușit să-l pună într-o serie de situații ce aproape l-au omorât.
În această seară, într-un nou episod Brigada Nimic, Toma se accidentează la un antrenament de fotbal și ajunge la spital, unde nimerește în același salon în care are loc o întâlnire a unor mafioți locali. În momentul în care află că în aceeași încăpere este un polițist, gangsterii îl răpesc și-l mută într-o locație secretă. Dacă vor reuși colegii lui din Brigada Nimic să-l elibereze, vom vedea în această seară.
Serialul este în fiecare luni, marți și miercuri, de la ora 20:30, la PRO TV. Episoade noi, sâmbătă, pe VOYO.