Script de serial: O localitate situată undeva în provincie, într-un loc idilic și frumos, în care corupția, absurdul și incompetența sunt la ele acasă. Un oraș în care până și soarele răsare doar dacă vrea… primarul.
Vă sună cunoscut? Nu, nu este vorba de Las Fierbinți, ci despre o altă localitate – Mangalița, numele noului serial pe care Antena 1 îl pregătește pentru această toamnă.
„Mangalița este o satiră a realității din administrația locală a orașelor mici, precum și a societății din aceste orașe. Am vrut să fim cât mai aproape de comicul involuntar al funcționarilor publici, așa că multe situații sunt inspirate din realitate. Vorbind despre personaje, este imposibil ca oricare cetățean al României să nu fi dat nas în nas cel puțin cu o parte din personajele din Mangalița”, spune Gabriel Popescu, producătorul general.
Ca să supraviețuiască politic și administrativ, mai exact, ca să prindă cel de-al optulea mandat consecutiv în fruntea urbei, domnul primar al Mangaliței, Stelian Manole, trebuie să organizeze el însuși o mică revoluție. Astfel, viața locuitorilor orașului Mangalița e dată peste cap de intrigile politice, administrative, mafiote și amoroase ale anturajului extrem de colorat și comic al domnului primar.
ista actorilor, după cum a fost publicată de Paginademedia.ro în luna mai:
- Actorul Teo Corban (A fost sau n-a fost, Ai noștri) joacă în rolul principal: este primarul din Magalița.
- Alex Bogdan (rolul unui polițist)
- Angel Popescu (lucrează la primărie)
- Andreea Bibiri
- Alina Berzunțeanu
- Ștefan Pavel
- Pavel Bîrsan
- Nicu Banea
- Constantin Pușcașu