Home Seriale TV Comic Con 2019, la bilanț. Peste 52.000 de persoane, la evenimentul din București

Comic Con 2019, la bilanț. Peste 52.000 de persoane, la evenimentul din București

0
0

East European Comic Con, eveniment dedicat gamerilor și pasionașilor de seriale, desfășurat la București în perioada 24 și 26 mai, a avut peste 50.000 deinvitați în cele trei zile de eveniment.

Au fost peste 50.000 de oameni care au venit pentru actori din Lord of The Rings, Game of Thrones (în frunte cu The Night King), Spartacus, Supernatural, Vikings sau Prison Break. Dar și pentru faimoasele Cosplay – zeci de tineri costumați în personaje fantastice din filme, seriale sau chiar din jocuri video – sau pentru Tronul de Fier din Game of Thrones, prezent pentru ultima dată la eveniment.

Fanii au plătit până la 400 de lei pentru o poză și un autograf cu Paul Wesley, actor din The Vampire Diaries, care a fost vedeta evenimentului.

Pornit în 2012 cu un buget de 35.000 de euro, East European Comic Con a ajuns în 2019 la un festival de un milion de euro, ne-a povestit Andra Vasile, PR Managerul evenimentului.

De anul acesta, evenimentul se extinde și va fi organizat și la Cluj, sunt numele Transylvania Comic Con, pe 18 – 20 octombrie.

Din interviu, pe scurt:

  • „Am început cu 9.300 de vizitatori la prima ediție în 2013 și am ajuns la 48.000 de vizitatori anul trecut, iar anul acesta am atins recordul de 52.000 de persoane prezente.”
  • „Ca idee, bugetul primei ediții desfășurate a fost în jur de de 35.000 de euro, iar acum am atins suma de 700.000 Euro pentru cea de-a șaptea ediție și ne apropiem de 1.000.000 Euro dacă luăm în calcul și evenimentul de la Cluj-Napoca, Transylvania Comic Con, ce va avea loc în perioada 18-20 octombrie la Sala Polivalentă.”
  • Surprinzător, publicul nostru nu este neapărat unul format din minori, vorbim de sub 8% minori, 42% – 18-24 ani, 36% – 25-34 ani și 14% peste 35 ani. Însă publicul sub 25 ani, petrece în medie peste 6 ore la eveniment sâmbăta, din durata totală de 10 ore.
  • Am avut 50 de expozanți, de la magazine online cu produse inspirate din pop culture până la edituri, distribuitori de CD-uri și viniluri sau branduri/sponsori care au avut diverse activări, peste 50 de artiști grafici/ilustratori printre care și 6 francezi, celebrând astfel, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Institutul Francez și Ministerul Afacerilor Externe sezonul România-Franța și în jur de 20 de expozanți pe partea de gaming și echipamente IT.

Interviul integral, în continuare

S-a încheiat cel de-al șaptelea East European Comic-Con. Care sunt concluziile? Cati oameni v-au trecut pragul (ce fel de public)? Cati expozanti? Cate bilete ati vandut? Cand a fost „varful” de audienta al evenimentului?

Andra Vasile: Anul acesta am atins vârful de audiență și anume 52.000 de vizitatori în toate cele trei zile de eveniment. Surprinzător, publicul nostru nu este neapărat unul format din minori, vorbim de sub 8% minori, 42% – 18-24 ani, 36% – 25-34 ani și 14% peste 35 ani. Însă publicul sub 25 ani, petrece în medie peste 6 ore la eveniment sâmbăta, din durata totală de 10 ore.

Avem cam 18% din public venit de peste hotare. Majoritatea din țările vecine, Bulgaria, Serbia și Ungaria, fiind un eveniment de referință. Însă, în ultimii ani, renumele pentru calitate și grija față de invitați și vizitatori a ajuns și în Marea Britanie, Australia, Statele Unite sau Brazilia. Astfel că sunt vizitatori din întreaga lume, în timp ce doar 65% din public este rezident în București.

Am avut 50 de expozanți, de la magazine online cu produse inspirate din pop culture până la edituri, distribuitori de CD-uri și viniluri sau branduri/sponsori care au avut diverse activări, peste 50 de artiști grafici/ilustratori printre care și 6 francezi, celebrând astfel, în parteneriat cu Institutul Cultural Român, Institutul Francez și Ministerul Afacerilor Externe sezonul România-Franța și în jur de 20 de expozanți pe partea de gaming și echipamente IT.

O schimbare majoră în demografie a fost procentul de 53% public de sex feminin în comparație cu 48% anul trecut.

Paul Wesley

Care a fost desfasurarea de forte? Cati oameni au lucrat pentru acest eveniment? Cat timp s-a lucrat?

Andra Vasile: Echipa noastră de bază este formată din aprox. 20 de persoane care se ocupă de organizarea diverselor aspecte ale evenimentului (Aleea Artiștilor, Gaming, expozanți, branding, comunicare și PR, recruitment, coordonatori ai echipelor de voluntari, security), echipa Kick Off Events, în jur de 130 de voluntari care ajută la organizarea propriu-zisă de joi până duminică la ora 19:30, o echipă logistică asigurată de o firmă terță plus echipa Backstage Production care se ocupă de logistica scenei. Avem o comunitate de voluntari extraordinară, mulți dintre ei sunt alături de noi de la primele ediții, extrem de dedicată și profi, iar energia lor contribuie exponențial la buna desfășurare a evenimentului pentru ca ei sunt non-stop cu zâmbetul pe buze.

Practic, din momentul în care s-a încheiat precedenta ediție East European Comic Con, noi am început să lucrăm pentru cea care urmează. Primul aspect de care se ocupă Mircea (managerul general al evenimentului) este layout-ul locației, apoi de stabilirea unui flow al participanților, după care se ocupă de booking-ul actorilor. Mai departe, urmează proiecția fiecărui “colțișor” al evenimentului, în cel mai mic detaliu, discuțiile cu sponsorii de care se ocupă Gigi Loghin, partenerul lui Mircea, comunicarea fiecărui anunț de interes pentru public de care mă ocup eu, producția efectivă și, desigur, volumul de muncă se intensifică în perioada evenimentului, precum și în cea imediat pre-mergătoare.

Cum a evoluat evenimentul de-a lungul anilor, cum a fost acum șapte ani și unde a ajuns acum?

Andra Vasile: Am început cu 9.300 de vizitatori la prima ediție în 2013 și am ajuns la 48.000 de vizitatori anul trecut, iar anul acesta am atins recordul de 52.000 de persoane prezente.

Ca idee, bugetul primei ediții desfășurate a fost în jur de de 35.000 de euro, iar acum am atins suma de 700.000 Euro pentru cea de-a șaptea ediție și ne apropiem de 1.000.000 Euro dacă luăm în calcul și evenimentul de la Cluj-Napoca, Transylvania Comic Con, ce va avea loc în perioada 18-20 octombrie la Sala Polivalentă.

Ca actori, am început cu John Rhys Davis (Gimli din Lord of the Rings) și Finn Jones (Ser Loras din Game of Thrones) și am ajuns la nume ca Jason Momoa (Game of Thrones, Conan the Barbarian), Mark Sheppard (Supernatural), Manu Bennett (Spartacus, Arrow), Charles Dance (Game of Thrones, The Imitation Game), Mark Pellegrino (Supernatural), John Noble (Fringe, Lord of The Rings), Sylvester McCoy (Dr. Who, The Hobbit), Christopher Judge (Stargate SG-1), Robert Knepper (Prison Break), Jefferson Hall (The Vikings), Daniel Gillies (The Originals) ca să numim doar o parte.

Care au fost cele mai importante momente ale evenimentului, în opinia ta?

Andra Vasile: Au fost destul de multe. Spre exemplu, am încercat mereu să atragem nume mari internaționale ale benzilor desenate, iar în 2018 am reușit să îl aducem pe David Lloyd, co-creator V for Vendetta care a inspirat generații.

De asemenea, în 2015 am adus un nume important din lumea vloggerilor de succes la nivel global, Vsauce.

Robert Knepper (T-Bag din Prison Break) a avut un moment emoționant la panel-ul său (sesiune de Q&A cu fanii) în care ne-a povestit cum a vizitat România lui Ceaușescu împreună cu trupa sa teatru de atunci și a ținut să ne spună că apreciază faptul că acum se aplaudă din plăcere, și nu din obligație ca în vremea regimului totalitar.

Cu puțin timp înainte să atingă un vârf al celebrității grație rolului din Aquaman, Jason Momoa a ținut să viziteze toate standurile celei de-a doua ediții Comic Con (2014) și a avut o interacțiune foarte faină și caldă cu fanii, absolut memorabilă.

Osric Chau (Kevin din Supernatural) s-a alăturat cosplayer-ilor în ultima zi a ediției din 2015 costumându-se în personajul principal din jocul video Assassin’s Creed, demonstrând astfel că East European Comic Con este un spațiu de interacțiune prin excelență, în care celebritățile de pe micul sau marele ecran doboară bariere și se bucură de atenția și dragostea fanilor.

Cu siguranță, experiențele celor care ne calcă pragul reprezintă fiecare în parte un moment important în desfășurarea evenimentelor de-a lungul timpului și ne motivează să mergem înainte și ne auto-depășim cu fiecare ediție.

Au fost multe nume sonore din seriale invitate anul acesta. Care au fost numele pentru care s-au cumpărat cele mai multe bilete (fie pozat fie autografe)? Ai și ceva cifre? Cât s-a stat la coadă? 

Andra Vasile: Cu siguranță, marele preferat al fanilor a fost Paul Wesley, pozele cu ele s-au vândut integral înainte de eveniment, au fost în jur de 450 de fani care au dorit să aibă această amintire imortalizată cu actorul din The Vampire Diaries. Paul a fost secondat la capitolul popularitate de  Vladimir Furdik (The Night King din Game of Thrones) care s-a clasat pe locul doi la numărul de poze făcute cu fanii.

S-au creat cozi, desigur, ca la orice fel de eveniment de tip Comic Con din lume,  însă echipa noastră de voluntari a făcut o treabă excelentă și toți cei care s-au prezentat au reușit să plece cu fotografia mult dorită. Nici nu am fi pus în vânzare fotografii mai mult decât era fezabil.

Spune-mi despre cu s-au „desfășurat” brandurile la Comic-Con 2019? Cum au experimentat ele?

Andra Vasile: Kaufland a avut o zonă special amenajată dedicată campaniei extrem de populare Animaterra și o zonă cu o pădure naturală dedicată energizantului Crazy Wolf, Untold a organizat un concurs special pentru iubitorii de cosplay în care cele mai bune costume au câștigat abonamente la festival.

Orange a venit cu un stand inedit în care te puteai juca diverse jocuri care necesitau să sari pe trambulină chiar sărind pe o trambulină reală.

Sprite a activat o zonă de refresh bazată pe digital (muzică și dans – Just Dance și Guitar Hero Live) și o zonă de analogic fussball, BCR a oferit, la fel, un spațiu de relaxare pentru vizitatori în care și-a promovat pachetul de soluții bancare inteligente George.

HBO a adus, ca în fiecare an, Tronul de Fier din celebrul serial Game of Thrones, precum și o replică a dragonului Rhegal, alături de care toți fanii s-au putut fotografia. În plus, a fost prezentă și expoziția de micro-sculptură în mină de creion realizată de artistul Salavat Fidai, inspirată de aceeași serie.

Ursus a avut două zone distincte, una dedicata relaxării powered by Ursus Cooler și una dedicată nostalgicilor amenajată sub brandul Ursus Retro, iar Chio a venit cu o zonă de poze, dar și cu un concurs inedit pentru artiști în sensul că le-am oferit peste 100 de pungi blank care conțineau doar sigla Chio și am testat creativitatea lor în cadrul concursului Intense Creativity, premiile fiind consistente: 3 tablete grafice Wacom Cintiq, Intuos Pro și Intuos  și produse de desen POSCA. A fost o campanie gândită intern, chiar de către echipa noastră, de care suntem extrem de mândri pentru că a avut un succes incredibil.

East European Comic Con oferă un spațiu generos și numeroase posibilități de interacțiune între branduri și public, iar companiile prezente cu siguranță au profitat din plin de această oportunitate.

Interesantă a fost și prezența Federației Române de Fotbal din acest an cu competiții de jocuri FIFA, desigur, un preview al co-organizării Campionatului European de Fotbal din 2020.

Care au fost cele mai căutate standuri?

Andra Vasile: Cred că toți expozanții noștri au avut parte de un public numeros în toate cele trei zile. Bineînțeles, contează foarte mult să îți pui în valoare spațiul, să îl faci cât mai atractiv și să ții vizitatorii cât mai mult timp la tine.

Fără dar și poate, cel mai vizitat, ochiometric, a fost standul HBO pentru că foarte mulți și-au dorit să se fotografieze în postura de conducător al celor 7 regate, mai ales că a fost ultima oară când Tronul de Fier a fost prezent la Comic Con-ul de la București.

În rest, atenția publicului a fost destul de echilibrată distribuită standurilor.

Anul acest organizați pentru prima dată Transilvania Comic Con Transilvania, la Cluj. De ce ați simțit că este timpul să vă extindeți?

Andra Vasile: Motivul este parțial și subiectiv pentru că fondatorul și managerul general al evenimentului, Mircea Mureșan, este din Cluj-Napoca. Practic, toată aventura a început acolo, în 2012, printr-un eveniment de tip convenție dedicat culturii japoneze de care Mircea este foarte pasionat – Japan Play Transylvania.

Suntem conștienți că pentru publicul din afara ariei Bucureștiului, costul unui Comic Con este mai mare pentru că, pe lângă biletele de acces sau biletele de poze/autografe, se mai adaugă și costuri de transport și cazare. Și astfel, ne-am dorit să venim puțin mai aproape de ei, și tototdată, să creăm un nou eveniment asemănător, dar nu identic East European Comic Con, un eveniment care ușor-ușor să devină un reper în regiune.

Ne-am dori ca Transylvania Comic Con să devină și un pretext pentru străini să viziteze țara noastră și să o descopere dincolo de stereotipurile de tip țara lui Dracula. Este o ediție pilot, iar dezvoltarea sa pe viitor va fi total diferită de ediția din București, în Cluj-Napoca singura opțiune pe care o avem de extindere este să utilizăm mai multe locații.

Ce nume sunt anunțate pentru Transilvania Comic Con? Ce veti aduce diferit fata de la evenimentul de la Bucuresti?

Andra Vasile: Momentan, am anunțat un prim nume, Rick Cosnett (The Vampire Diaries, The Flash) și urmează să dezvăluim încă trei-patru actori care sunt de mult timp așteptați în România. Vrem să aducem nume în premieră în România, vrem ca Transylvania Comic Con să aibă o identitate de sine stătătoare.

Stay tuned, cu riscul de a vorbi în clișee, vara asta va fi “incendiară” în noutăți.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

VIDEO. Disney+ va difuza cel mai nou serial inspirat de universul Alien. Primul teaser

Platforma de streaming Disney+ a lansat noul poster și un teaser pentru mult așteptatul se…