VIDEO. Un nou serial turcesc debutează la Happy Channel. Este vorba despre producția „Jurământul”, care începe de astăzi.
Primele două episoade vor fi difuzate azi, de la ora 18:00.
În rest, serialul va fi programat în fiecare luni, de la ora 20:00.
Jurământul (Yemin) este o producție din anul 2019, care o are în prim plan pe Reyhan Tarhun, o tânără care ajunge să îşi sacrifice întreaga viaţă în urma unui jurământ făcut unui vechi prieten, aflat într-un stadiu terminal, în vreme ce bărbatul cu care trebuie ea să se căsătorească, Emir, face un alt jurământ, să îşi convingă tatăl, aflat pe patul de moarte, să înţeleagă că nu îl poate obliga să se căsătorească.
Povestea urmăreşte o idilă ce începe cum nu se poate mai prost, între doi oameni care nu au nimic în comun, dar care în urma unui jurământ sunt nevoiţi să devină soţ şi soţie.
Producția îi are în rolurile principale pe Özge Yağiz şi Gökberk Demirci.
Serialul a stârnit interes în Turcia, unde a ajuns la sezonul trei.