Documentarul realizat de Charlie Ottley, „Dunărea sălbatică” (WILD DANUBE-România, 2021), recomandă atracțiile din Dobrogea de Nord până în inima Deltei Dunării și ne ajută să redescoperim pe lângă viața sălbatică din inima deltei şi patrimoniul cultural din județul Tulcea și obiceiurile localnicilor.
Documentarul ”Wild Danube” (2021), realizat și prezentat de Charlie Ottley, se poate urmări la TVR 1, joi, 29 august, de la ora 21:00, scrie tvr1.ro.
Prin acest film, vedem Dunărea dintr-o perspectivă cu totul nouă, probabil cum nu am mai văzut-o până acum. Realizatorul ne prezintă frumusețea diversă și bogăția Deltei Dunării în cele patru anotimpuri, ne arată cum trăiesc oamenii aici, ce tradiții au păstrat, ce culturi se întrepătrund în această zonă.
Documentarul aduce şi un omagiu celui care a fost sufletul Deltei Dunării, cel mai mare canoist român, omul care a promovat delta cel mai mult, Ivan Patzaichin.
”Veţi trăi experienţa Deltei aşa cum nu aţi mai făcut-o vreodată!”, ne promitea Clarley Ottley, cunoscutul producător şi realizator de documentare englez îndrăgostit de România. Și într-adevăr, este o experiență aparte să îți vezi țara prin ochii unui străin complet fascinat de ea.