Home Stiri - filme & seriale Vânătorii de comori: România ajunge la final la History Channel. Va fi un episod cu mașini de epocă

Vânătorii de comori: România ajunge la final la History Channel. Va fi un episod cu mașini de epocă

1
0

Serialul docu-reality „Vânătorii de Comori: România” a ajuns la final. Ultimul episod va fi difuzat marți, 18 iunie, de la ora 21:00, la History Channel.

Clienții-surpriză ai acestui episod sunt Ionuț Țîrdel și Iulia Calea, proprietarii unui bar plin de farmec din Centrul Capitalei. „Ubuntu” nu este doar numele unui business pentru ei, ci o filozofie de viață, construită în jurul ideii de comunitate.

Barul lor este plin de obiecte vintage strânse pe parcursul anilor din târguri de vechituri și donate de clienții fideli, care spun o poveste comună despre trecutul României.

La „Vânătorii de comori” au venit în căutarea unei mașini de epocă din Blocul Estic care să fie simbolul perfect pentru afacerea lor.

De la Volga Gaz la nostalgica Dacia 1100, vânătorii de comori se întâlnesc cu niște vehicule cu adevărat legendare. Cu ce mașină va pleca clientul acasă?

În cadrul emisiunii „Vânătorii de Comori: România” echipa de patru dealeri de obiecte vintage – formată din Liviu Andrei, Gabi Badea, Dan Greere și Ștefana Micu – are la dispoziție 48 de ore pentru a satisface cererea unui client foarte important.

„Vânătorii de comori: România” este cea de-a treia producție locală a HISTORY Channel, după „Misterul Aurului Dacic” și „Marcel Iureș Enigmele României”.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Stiri - filme & seriale

Un comentariu

  1. Cantonezul sturlubatic

    June 19, 2024 at 5:27 am

    S a uitat cineva la vreun episod? Cum ati evalua serialul?

Vezi si

VIDEO. Netflix lansează trailerul The Diplomat: noi conspirații în interiorul Guvernului britanic

Netflix a lansat trailerul sezonului 2 din The Diplomat, care va avea premiera pe 31 octom…