Home Seriale TV Ultimul capitol Into the Badlands începe luni la AMC

Ultimul capitol Into the Badlands începe luni la AMC

0
0

Ultimul capitol al serialului original AMC Into the Badlands va fi difuzat în fiecare seară de luni, începând cu 25 martie.

Ultimele opt episoade sunt programate pe post în fiecare seară de luni, de la ora 22. Prima parte a acestui al treilea și ultim sezon a fost difuzată pe post în perioada aprilie-iunie a anului trecut; atunci se dezvăluia o parte din mitologia din spatele serialului.

Secretele legendarului oraş Azra începeau să iasă la lumină datorită unui nou clan condus de Pilgrim (Babou Ceesay) și Cressida (Lorraine Toussaint din Orange is the New Black).

Povestea din Into the Badlands este plasată într-un viitor distopic, unde civilizația încetează să mai existe. Peste timp, o societate feudală apare: tehnologia este aproape inexistentă; nu sunt componente electronice în Badlands, dar există lucruri mecanice şi electricitate.

Structura societăţii e apropiată de cea din Japonia medievală, divizată în teritorii. Toată lumea stăpânește artele marțiale în această lume, iar unele personaje – precum tânărul M.K. (Aramis Knight) și Pilgrim – au și puteri supranaturale.

La începutul ultimului capitol din Into the Badlands, Bajie (Nick Frost), personajul care asigură partea de „comic relief” a acestui serial dramatic, îl avertizează pe Sunny (Daniel Wu) că nu trebuie să se încreadă în Pilgrim. Dar Sunny se luptă cu decizia de a-l ajuta pe Pilgrim să deschidă „Camera Meridian”, deoarece viața fiului său este în joc.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

Riverdale are dată de lansare. Când revin Archie, Jughead, Betty și Veronica?

The CW, postul care produce serialul Riverdale a anunțat data pentru premiera noului sezon…