Home Stiri Tot ce știm până acum despre sezonul doi Stranger Things

Tot ce știm până acum despre sezonul doi Stranger Things

0
0

Netflix tocmai a dat vestea cea mare: ziua lansării sezonului doi al serialului SF Stranger Things. PaginadeSeriale a căutat și a pus la un loc toate informațiile despre noul sezon al producției care a fost un real succes pentru Netlix.

Când? Pe 27 octombrie Netflix va lansa al doilea sezon Stranger Things. Producția va avea nouă episoade.

Despre ce va fi noul Stranger Things

Noah Schnapp, care îl interpretează pe Will, a declarat pentru presă: „În al doilea sezon veți vedea cum l-a afectat pe Will lumea de dincolo. Cu singuranță va ține ascuns ce i s-a întâmplat acolo”

Creatorii serialului au spus că lumea de dincolo, cea în care fusese dus Will, va avea în continuare un important rol în sezonul ce urmează. „Ușa deschisă către acea lume, pe care ați văzut-o în primul sezon, este încă acolo”

Acțiunea se va petrece la un an după cea din primul sezon, în 1984, în preajma Halloween. Cei patru prieteni se vor îmbrăca în costume de Ghost Busters.

Descreierea noului sezon: „Este 1984, iar cetățenii din orașul Hawkins, Indiana încă încearcă să-și revină din teroarea provocată de demogorgoni și de secretele ascunse de Hawkins Lab. Will Byers a fost salvat din lumea de dincolo dar o entitate mai mare și mai sinistră îi amenință pe cei care au supraviețuit.”

UPDATE. Trailerul serialului a fost lansat pe 22 iulie și arată minunat!

Noile postere lansate de Netflix pentru Stranger Things, sezonul al doilea, anunță, practic, vremuri apocaliptice pentru cei cinci prieteni.

Despre distribuție: Nimeni important nu lipsește. Producătorii au anunțat la finele anului trecut, printr-o imagine inedită, distribuția serialului. Eleven, Mike, Will, Lucas, Dustin, Nancy, Steve și Jonathan vor fi toți în noul sezon.

Cum arată acum personajele

Hairstylistul serialului a povestit pentru presă că acțiunea sezonului doi Stranger Things se va petrece în 1984, an în care începe să apară moda părului purtat permanent și a chicilor. „Folosim multe peruci anul acesta pentru că nimenu nu vrea să aibă părul permanent și nici să aibă chică”, a povestit hairstylista.

Cele mai recente imagini cu personajele Eleven, Mike, Will, Lucas și Dustin au apărut în februarie 2017 pe coperta Entertainment Weekly.

Despre noile personaje din Stranger Things

Nu mai puțin de șase personaje noi au fost confirmate pentru al doilea sezon Stranger Things.

Îi avem pe Max și pe Billy, jucați de Sadie Sink și Dacre Montgomery. Conform Hollywood Reporter, Billy este un adolescent, fratele vitreg mai mare al lui Max. Billy este un personaj diabolic.

Lor li se adaugă Sean Astin, care va juca rolul iubitului lui Joyce Byer – spre neplăcerea detectivului Hopper.

Numele celor nouă episoade, în filmulețul de mai jos. Plus o ocazie să reascultați muzica din genericul primului sezon.

Brett Gelman va avea și el un rol, cel al unui jurnalist marginalizat, adept al teoriilor conspirațiilor venit în micul oraș Hawkins pentru o investigație.

Câteva imagini din noul sezon Stranger Things
Load More In Stiri

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Check Also

Netflix în decembrie: Doctor Strange, Captain America sau Fifty Shades of Grey, printre titluri

Ce aduce Netflix în decembrie. Știm deja de The Crown, sezonul doi sau de El Chapo, tot se…