Home Seriale TV Serialul de comedie Dulce răzbunare a revenit în grila Acasă TV

Serialul de comedie Dulce răzbunare a revenit în grila Acasă TV

Comments Off on Serialul de comedie Dulce răzbunare a revenit în grila Acasă TV
0

foto: kanald.com.tr

Serialul turcesc Dulce răzbunare (Tatli intikam) a revenit în grila postului de televiziune Acasă TV. Producția cu Leyla Lydia Togutlu și Furkan Andic se vede de luni până duminică de la ora 23.00, scrie acasatv.protv.ro.

Pelin (Leyla Lydia Togutlu) e părăsită de logodnicul său Tolga, (Can Nergis), chiar în ziua nunții. Căci, plecând urechea la amicii săi, mirele se sperie de ideea mariajului plin de responsabilități și fuge.

Rușinată și jignită în fața comunității, Pelin încearcă să-și refacă viața, însă o prezicătoare o previne că nu va fi niciodată fericită în dragoste dacă nu-și îndreaptă greșelile din trecut.

Singura greșeală despre care ar putea fi vorba este o fostă iubire din liceu, pe care a nesocotit-o și i-a dat cu piciorul, întocmai cum a făcut logodnicul ei cu ea.

Nefericitul în cauză este Tankut (Furkan Adnic), un bucătar talentat, care acum nu mai este adolescentul timid și șleampăt, ci un bărbat în toată puterea cuvântului, și încă unul chiar atrăgător!

La rândul său, Tankut ar vrea să reînnoade relația cu Pelin, însă caută și răzbunare, mai ales că știe că are de-a face cu o femeie nărăvașă, care nu se lasă ușor înduplecată. Dar calea către inima unei femei poate că trece și ea… tot prin stomac.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV
Comments are closed.

Vezi si

Noul serial „Drumul spre casă” începe la DIVA în ianuarie

DIVA România anunță astăzi premiera locală a noului serial „Drumul spre casă” (The Way Hom…