Cum lucrează poliția din Alaska, cel mai îndepărtat și rece stat american? Postul Crime + Investigation aduce serialul „Poliția din Alaska”, de săptămâna viitoare.
Serialul documentar debutează joi, 23 aprilie, de la ora 22:00. Producția urmărește îndeaproape activitatea desfășurată în condiții extreme a departamentului de poliție din Alaska.
Aduce în prim-plan viața de zi cu zi a departamentului de poliție din acest ținut, unde linia dintre civilizație și nelegiuire este extrem de fină.
Fiecare episod îi urmărește pe oamenii legii în diverse misiuni de serviciu, atunci când acționează pe uscat, pe mare sau în aer, asigurând ordinea în orașe izolate, explorând păduri întunecate, verificând capcane, patrulând în ger, căutând oameni dispăruți sau anihilând ample rețele de traficanți.
Așadar, serialul „Poliția din Alaska” prezintă o perspectivă diferită a acestei meserii foarte riscante mai ales într-un mediu sălbatic și în condiții meteorologice dificile, trăgând în același timp un semnal de alarmă asupra situației din cel mai nordic stat al Americii, astfel încât să fie luate măsuri speciale pentru a-i proteja cât mai bine pe oamenii care locuiesc în acea zonă.