Home Grile POSTURI Ce noutăți aduce HBO în aprilie? Pe lângă Game of Thrones. The Walking Dead și ultimul sezon Veep, printre titluri

Ce noutăți aduce HBO în aprilie? Pe lângă Game of Thrones. The Walking Dead și ultimul sezon Veep, printre titluri

2
0

Game of Thrones este, desigur, cea mai importantă lansare a lunii aprilie pe HBO și HBO GO.

Ce alte seriale sunt disponibile luna aceasta pe HBO și pe platforma HBO GO?

The Walking Dead, ultimul sezon din Vicepreședinta – Veep sau Barry sunt titlurile lunii aprilie.

Primele cinci sezoane ale serialului The Walking Dead, produs de AMC, vor fi disponibile, începând cu 4 aprilie. Primele două sezoane sosesc la HBO GO pe 4 aprilie, urmând ca în fiecare săptămână să apară un alt sezon pe platformă. Amintim că serialul a intrat și pe platforma Netflix, din luna martie.

Luna aprilie va fi și luna ultimului sezon al serialului Vicepreședinta (Veep). Serialul cu Julia Louis-Dreyfus este difuzat de HBO de la 1 aprilie, în fiecare luni, și este disponibil pe HBO GO.

Pe 15 aprilie va avea loc premiera ultimului sezon din Urzeala Tronurilor. În fiecare luni, HBO va difuza câte un episod, de la ora 04:00 și 20:00. Serialul va fi disponibil și pe HBO GO.

Paginadeseriale.ro vă prezintă, în continuare, noutățile lunii aprilie la HBO și HBO GO:

HBO

BARRY – II

Din 1 aprilie, în fiecare luni, de la ora 21:30 (disponibil pe HBO GO)

„Barry” este o comedie neagră în care personajul principal, interpretat de Bill Hader, este un asasin plătit deprimat și modest. Singuratic și nemulțumit de viața pe care o duce, Barry pleacă la Los Angeles unde trebuie să omoare un actor în devenire. În timpul misiunii, el intră în rândurile studenților la actorie și decide să își schimbe viața. Cum, însă, trecutul nu îl lasă în pace, întrebarea care se pune este: va reuși el, oare, să păstreze echilibrul între cele două vieți ale sale care sunt atât de diferite?

VEEP/ VICEPREȘEDINTA – VII

Din 1 aprilie, în fiecare luni, de la ora 21:00 (disponibil pe HBO GO)

HBO prezintă cel de-al șaptelea și ultimul sezon al serialului de comedie laureat cu Emmy care analizează cu mult umor și într-o notă satirică ciudata lume a politicii, prin prisma fostului vicepreședinte și președinte de un mandat Selina Meyer (Julia Louis- Dreyfus). Sezonul șapte continuă acolo unde s-a încheiat cel de-al șaselea sezon – Selina nu se adaptează la viață civilă și se gândește din nou la funcția de președinte.

GAME OF THRONES/ URZEALA TRONURILOR – VIII

Din 15 aprilie, în fiecare luni, de la ora 04:00 și 20:00 (disponibil pe HBO GO)

Bazat pe faimoasele romane fantasy ale lui George R.R.Martin, „Urzeala tronurilor” este o poveste epică despre trădare și noblețe ce are loc în Westeros, unde verile și iernile pot dura ani întregi, doar dorința pentru putere fiind eternă.

GENTLEMAN JACK/ DOMNUL JACK

Din 23 aprilie, în fiecare marți, de la ora 20:00 (disponibil pe HBO GO)

Serialul spune povestea Annei Lister, o proprietară de pământuri din Yorkshire, renumită pentru jurnalul ei de patru milioane de cuvinte, care a documentat relația ei lesbiană, călătoriile și eforturile de salvare a casei familiei sale, Shibden Hall.

HBO3

TOP OF THE LAKE/ MISTERUL LACULUI

Din 15 aprilie, de luni până vineri, de la ora 19:10 sau 19:20 (ambele sezoane vor fi disponibile pe HBO GO din 18 aprilie)

Acest serial polițist plin de suspans creat de Jane Campion spune povestea detectivului Robin Griffin (Elisabeth Moss) care investighează dispariția unei fete de 12 ani, Tui Mitcham, care este însărcinată și care e fiica marelui traficant local de droguri Matt Mitcham (Peter Mullan). Revenită acasă pentru a-și vizita mama bolnavă (Robyn Nevin), Robin e hotărâtă să o găsească pe Tui, în ciuda faptului că atât poliția locală cât și familia fetei i se opun.

Ea face cunoștință cu GJ (Holly Hunter), un lider spiritual care are grijă de femeile cu probleme și se reîntâlnește cu iubitul ei din liceu, Johnno Mitcham (Thomas M. Wright). Pe măsură ce investigația se aprofundează, Robin descoperă secretele orașului și se confruntă cu niște adevăruri întunecate din propriul său trecut.

THE ACT/ ACTUL

Din 21 aprilie, în fiecare duminică, de la ora 21:00 (disponibil pe HBO GO)

Primul sezon spune povestea lui Gypsy Blanchard, o fată care încearcă să iasă din relația toxică pe care o are cu mama ei mult prea protectoare. Dorința ei de independență deschide o cutie a Pandorei plină cu secrete, unul care duce chiar la crimă. Cum ar fi dacă persoana care susține că te iubește mai mult decât orice pe lume este cea care, de fapt, te rănește?

Asta este ceea ce i s-a întâmplat lui Gypsy Rose Blanchard, o tânără din Missouri. Copil fiind, a crescut crezând că este bolnavă de cancer, că are distrofie musculară, epilepsie și multe alte boli. Mama ei, Dee Dee Blanchard, și-a dedicat întreaga viață pentru a o îngrji. Însă, la un moment dat, Gypsy Rose descoperă un adevăr șocant. Ea nu a fost niciodată bolnavă.

ROSWELL, NEW MEXICO

Din 24 aprilie, în fiecare miercuri, de la ora 21:00 (disponibil deja pe HBO GO)

După ce se întoarce în Roswell, New Mexico, Liz descoperă un adevăr șocant despre bărbatul pentru care a avut o pasiune în adolescență, care e acum ofițer de poliție: e un extraterestru care și-a ascuns toată viața abilitățile incredibile.

MIRACLE WORKERS/ CREATORII DE MIRACOLE

Din 26 aprilie, în fiecare vineri, de la ora 21:30 (disponibil deja pe HBO GO)

Serialul, bazat pe cartea “What in God’s Name” scrisă de Simon Rich, este o comedie a cărei acțiune se petrece în Rai. Daniel Radcliffe, Steve Buscemi, Geraldine Viswanathan și Karan Son interpretează rolurile principale. Radcliffe este Craig, un înger de nivel inferior responsabil cu rugăciunile oamenilor, iar Steve Buscemi este șeful lui, Dumnezeu, care a renunțat și este pregătit să treacă la următorul proiect. Ca să împiedice distrugerea Pământului, Craig și colega lui Eliza (Viswanathan) trebuie să răspundă la o rugăciune aparent imposibilă: să-i ajute pe oamenii Laura și Sam să se îndrăgostească.

ARTHUR’S LAW/ LEGEA LUI ARTHUR

Din 26 aprilie, în fiecare vineri, de la ora 22:00 (disponibil deja pe HBO GO)

Arthur este șomer de când și-a pierdut mâna într-un accident. Nici în viața personală nu-i merge bine din cauza soției lui. Din păcate, încercările lui de a-și rezolva problemele declanșează o avalanșă de consecințe dezastruoase.

Maratoane HBO 3– în fiecare sâmbătă:

  • 6 aprilie – Urzeala tronurilor – VII, de la ora 20:00
  • 20 aprilie – Spencer, episoadele 1-8, de la ora 20:00
  • 27 aprilie – Spencer, episoadele 9-16, de la ora 20:00

Maratoane HBO 3 în săptămâna 8-14 aprilie:

  • Urzeala tronurilor – un sezon în fiecare zi
  • Vicepreședinta – 8 aprilie, Jucătorii – 9 aprilie, Nu-i totul alb sau negru – 10,
  • Punct și de la capăt, Hackerville, Barry – 11
  • Camping, Umbre – 12
  • Silicon Valley, Succesul – 13
  • Divorț, În pustietate – 14

HBO GO

KILLING EVE/ OBSESIA EVEI – II

Din 8 aprilie, un episod în fiecare săptămână

Serialul „Obsesia Evei” revine cu un mult-așteptat al doilea sezon. Sandra Oh și Jodie Comer își reiau rolurile – Eve (Oh), agentă MI5 și Villanelle (Comer), criminală psihopată – în această poveste despre două femei legate de o obsesie mutuală. Povestea continuă exact acolo unde s-a terminat primul sezon – Villanelle a dispărut, iar Eve este disperată pentru că nu știe dacă femeia pe care a înjunghiat-o mai trăiește. Eve e decisă să o găsească pe Villanelle cât mai curând… dar, din nefericire, nu este singura care o caută.

MOTHERFATHERSON/ MAMĂ, TATĂ, FIU

Din 18 aprilie, un episod în fiecare săptămână

Richard Gere și Helen McCrory joacă un cuplu de părinți separați care sunt siliți să colaboreze atunci când stilul de viață auto-distructiv al fiului lor, Caden, are consecințe devastatoare ce amenință viitorul familiei și al imperiului său.

THE WALKING DEAD – 5 sezoane

2 sezoane din 4 aprilie, apoi un sezon în fiecare săptămână

“The Walking Dead” prezintă drama continuă a oamenilor după apocalipsa zombi. Serialul urmărește un grup de supraviețuitori conduși de fostul ofițer de poliție Rick Grimes care călătoresc în căutarea unui cămin sigur.

WARRIOR/ RĂZBOINICUL

Din 6 aprilie, un episod în fiecare săptămână

Acțiunea serialului are loc în Chinatown-ul din San Francisco imediat după Războiul Civil. Filmul spune povestea unui tânăr expert în arte marțiale, proaspăt sosit din China, și care se trezește prins în sângeroasele războaie Tong.

Jobs Database
Arata mai multe articole din Grile POSTURI

2 Comentarii

  1. Mirela Todor

    April 10, 2019 at 8:12 pm

    Se stie ceva despre sezon urmator 2 pentru Roswell New Mexico?

    Reply

  2. Iulian

    April 23, 2019 at 10:41 am

    The Walking Dead e deja pe Netflix cu 8 sezoane. Bine ca baga si HBO GO 5 :))

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

Riverdale are dată de lansare. Când revin Archie, Jughead, Betty și Veronica?

The CW, postul care produce serialul Riverdale a anunțat data pentru premiera noului sezon…