Kieran Culkin joacă rolul mezinului Roman Roy, un tânăr arogant și leneș, care se luptă, la rândul lui, pentru moștenirea mogulului Logan Roy, personajul central al premiatului serial HBO Succesiunea, creat de Jesse Armstrong.
Ajuns la al treilea sezon, serialul difuzat pe HBO și HBO GO explorează temele puterii și dinamicii familiale prin ochii patriarhului Logan Roy (Brian Cox) și ai celor patru copii adulți ai săi, Kendall (Jeremy Strong), Siobhan (Sarah Snook), Roman (Kieran Culkin) și Connor (Alan Ruck).
Kieran Culkin povestește în interviul pus la dispoziție, în exclusivitate, de HBO, despre personajul din acest serial și experiența de pe platou.
Sezonul trei îl găsește pe Logan Roy într-o poziție riscantă, în care se luptă să asigure alianțe familiale, politice și financiare după ce a fost prins într-o ambuscadă de fiul său rebel Kendall.
După decizia impulsivă a lui Kendall de a expune scandalul extins al companiei, fiecare membru al familiei își contemplă viitorul.
Tensiunile cresc pe măsură ce o luptă din inima corporației amenință să se transforme într-un război civil al familiei Roy care gravitează în jurul sumbrei întrebări despre preluarea puterii într-o lume post-Logan.
În ce situație l-am lăsat pe Roman la finalul sezonului trecut?
Kieran Culkin: Situația e cumva complicată pentru Roman. Cred că există o doză deloc sănătoasă de competitivitate cu frații lui, iar Roman e un concurent destul de puternic, cred eu. Cred că vrea să câștige – și nu doar să câștige, ci să-i zdrobească pe frații lui.
Și la finalul sezonului trecut, când a văzut ce s-a întâmplat cu Kendall, în sensul că trebuia să devină țapul ispășitor, s-a gândit și că aceea ar fi putut fi o oportunitate pentru Roman, în sensul că ar fi fost promovat în funcție. Dar în mod egal, deși Roman voia să-l zdrobească pe Kendall, el nu-și dorea să-l vadă zdrobit chiar în halul ăla. Deci Roman nu a putut să se bucure pe deplin de acel moment.
E greu de zis. Se află într-o poziție bună pentru a continua pe viitor, în ceea ce privește compania, și asta e ceea ce-și dorea. Dar atunci când Kendall i-a făcut ce i-a făcut tatălui lui, ceva realmente șocant, cred că Roman ar spune că totul a fost foarte rău. Dar într-un fel este probabil entuziasmat pentru că inamicul s-a întors, iar Roman poate să continue să lupte.
Cum ai descrie starea de spirit a lui Roman la începutul celui de-al treilea sezon?
Kieran Culkin: Gata de bătălie, cred. Ce se întâmplă este că toate personajele trebuie să decidă de partea cui luptă, dar cel puțin la început e destul de clar de partea cui este Roman. E vorba de competiție și Roman se pricepe la asta – asta e zona lui de confort. Are un sentiment de tristețe față de Kendall și asta nu e deloc o zonă de confort pentru el. Dar acum: „ah, ce bine, Kendall e tipul rău – pot să lupt cu asta. Ce sentiment plăcut. Ne-am întors!”.
Roman a avut de-a lungul timpului o abundență de replici savuroase în serial, exemple sclipitoare pentru limbajul sclipitor folosit în Succession. Dar, pe lângă scenariile bine calibrate, actorii au șansa de a improviza de asemenea. Cât e de satisfăcător, dar și cât te provoacă să ai replici grozave, dar și libertatea de a improviza?
Kieran Culkin: E foarte bine, pentru că îți dă senzația de libertate. Știu că cuvântul scris e grozav, și funcționează, și îl interpretăm și ăsta e serialul. Dar apoi, să ai voie să te joci, să explorezi, e de asemenea grozav. Pentru mine, să am voie să improvizez replici „gratis” și altele, e mai folositor pentru a da mai multă nuanță personajelor, modurilor în care interacționează, între scene. Mă ajută să acopăr niște spații goale în înțelegerea lor.
Majoritatea lucrurilor pe care le improvizăm sau cu care ne jucăm în mod clar nu vor ajunge în serial. Dar posibilitatea de a rămâne în personaj și de a continua să joc în fața camerei mă ajută să umplu acele goluri. Și e gratuit.
Și câteodată întreb pe câte unul dintre regizorii noștri: „Am tras bine? Ok, am reușit, va fi în serial – pot să mă joc acum”. Simt ceva de genul: știu că scena este bună. Acum am libertatea de a eșua, pentru că pur și simplu nu contează. Serialul a fost filmat, acum o să mă fimezi pe mine făcând niște prostii care nu vor ajunge în serial!
Ajuns în această etapă a serialului, poți spune că ai un creier mai mult ca al lui Roman – sau ca al lui Jesse Armstrong? Adică: îți poți inventa propriile replici care să știi că ar fi bine integrate în serial, conform preferințelor scenariștilor?
Kieran Culkin: Da, bănuiesc. Pentru mine câteodată se simte de parcă propria mea natură competitivă iese la iveală. Primesc o pagină cu moduri diferite în care o anumită glumă ar putea funcționa, și poți să îți dai seama că scenariștii din echipă concurau în acel fel, își aruncau acolo propriile replici amuzante. Văd ceva de acest fel și instinctul meu este să mă joc și eu – vreau să-mi arunc și eu propriile idei acolo. Deci e foarte distractiv.
Așa că, da, după trei sezoane, am o idee destul de apropiată de cum vorbește Roman. Și simt că și scenariștii au aceeași senzație. E greu pentru mine să disting care scenarist anume, pentru că nu știu care dintre ei scrie ce replică sau moment. Dar e grozav când primesc un scenariu și reacția mea este: „Dumnezeule, e grozav, chiar înțeleg acest personaj! Felul în care vorbește Roman e grozav!”
Hollywood Reporter o descrie pe Gerri ca pe „un hibrid ciudat între o figură maternă și un partener psihosexual pentru Roman, cel profund distrus”. Ți se pare un comentariu corect?
Kieran Culkin: „Ha, ha, ha! Cred că asta e o evaluare destul de bună, trebuie să recunosc! Dar nu știu cum să vorbesc mai pe larg despre asta.
Cum e pentru tine să lucrezi la acele secvențe cu J. Smith-Cameron?
Kieran Culkin: Ador să lucrez cu J. E una dintre persoanele mele preferate cu care să lucrez. Am fost prieteni buni timp de ani de zile înainte să lucrăm împreună la acest serial. Și doar să avem acea legătură și acel grad de respect față de cineva e un mare ajutor – e incredibil de talentată și am văzut-o lucrând pe scenă foarte mult și e mereu pur și simplu fantastică.
Așa că, să știu că am o parteneră la filmări în care pot avea încredere, care îmi este prietenă, care e de asemenea incredibil de talentată și căreia îi place să se joace cu mine, e pur și simplu fantastic.
Ai jucat în piesa regizată de soțul ei, Kenneth Lonergan, This Is Our Youth pe Broadway, alături de Michael Cera și Tavi Gevinson în 2014. Te ajută să ai această legătură cu lumea teatrului?
Kieran Culkin: Da, cred că da. Mereu sunt deschis să am o parteneră la filmări dornică să se joace. Și mai ales în acest serial există spațiu pentru a „arunca” diverse lucruri la partenera de scenă și de a te juca, dar e bine să accesezi acel spațiu știind deja că e o zonă de siguranță, că deja mă place și eu o plac și că ne facem să râdem unul pe celălalt. E plăcut să avem un trecut împreună.
Cum e să fii persoana asupra căreia se răsfrânge sau care e în preajma furiei vulcanice a lui Brian care îl interpretează pe Logan?
Kieran Culkin: Dumnezeule, este fantastic! Și când are aceste izbucniri ca acelea pe care le are Logan, nu trebuie să fac un efort prea mare să am o anumită reacție sau să mă gândesc ce simte Roman în acel moment. E doar tata care urlă! Și în același timp poate fi o prezență foarte intimidantă…
Roman are un obicei de a intra într-o cameră și de a nu se așeza niciodată. Ori atârnă de o balustradă, ori se uită pe fereastră, ori se cocoață pe brațul unui scaun. De ce crezi că acest personaj are genul ăsta de prezență fizică, de parcă dă târcoale tot timpul?
Kieran Culkin: Nu știu, încerc să nu analizez prea mult lucrurile. Probabil aș putea să dau un răspuns șmecher aici pentru a mă face să par mai inteligent. Dar încerc să nu dau cuvinte în asemenea cazuri, pentru că încă lucrăm la poveste. Nu știu de ce face aceste lucruri. Dar poate atunci când se va termina serialul o să pot să încep să mă gândesc la motivul pentru care are acea energie.
Vine de la tine lucrul ăsta sau din scenariu?
Kieran Culkin: Prezența fizică vine de la noi, cred. Nu este scrisă de obicei sau nu există foarte multe indicații. Dar există multă libertate atunci când vine vorba de cum ne mișcăm într-o scenă. Nu prea mă pregătesc dinainte, dacă o să stau în picioare sau o să mă așez sau orice lucru de genul ăsta, pentru că nu știu încă cum va arăta camera sau ce au de gând să facă ceilalți actori.
Și e amuzant – avem un timp foarte limitat în ceea ce privește repetițiile, pentru că avem atât de multe de făcut într-o zi normală. Intrăm, repetăm puțin, zicem ceva în caz că există vreo problemă și apoi e „ok, dăm drumul la camere” și începem să filmăm. Totul se petrece foarte repede. Atunci nu prea ai de ales și trebuie să-ți asculți primul instinct în marea parte a timpului.
Dar de obicei nu există nimic de genul „Roman se așează” în scenariu. Câteodată, dacă există o secvență mare, cu vreo 14 sau 15 dintre noi, regizorul ne spune: „uite unde cred că ar trebui să stați, voi vă așezați acolo, Roman și Shiv sunt în secțiunea asta a camerei”, ca ei să poată face cadrele pentru ca ziua să funcționeze și scena să aibă coerență.
Interviu pus la dispoziția PaginadeSeriale de HBO România
