Home Seriale TV VIDEO. HBO aduce El Pionero, un serial documentar despre Jesus Gil, fost președinte al Atletico Madrid

VIDEO. HBO aduce El Pionero, un serial documentar despre Jesus Gil, fost președinte al Atletico Madrid

0
0

Serialul documentar spaniol El Pionero/Pionierul despre Jesús Gil, politician de origine spaniolă, mogul al fotbalului și magnat al proprietăților imobiliare – una dintre cele mai fascinante și controversate personalități din ultimele decenii, are premiera pe 14 iulie pe HBO GO.

Produs de JWP (Muerte en León), regizat de Enric Bach și cu un scenariu de Bach și Justin Webster, El Pionero prezintă viața colorată a lui Gil de-a lungul a patru episoade de câte o oră.

Producția scoate la lumină imagini din arhive, înregistrări personale văzute pentru prima dată și interviuri exclusive cu oameni apropiați de acesta.

Viața lui Jesús Gil este una dintre cele mai surprinzătoare și extraordinare povești din ultimele decenii din Europa.

Un personaj unic, el a spart tiparele din lumea politicii, a fotbalului și a proprietăților imobiliare din Spania.

Controversat, excentric și profund arogant, Gil a știut cum să se apropie de public și a fost adorat de presa spaniolă.

Cu toate acestea, el a sfidat legea și a fost urmărit în instanță ani la rând, până când procurorii au intervenit în Atlético Madrid – clubul de fotbal peste care îl prezida de 16 ani – și l-a descalificat pe Gil ca primar al orașului Marbella.

Regizorul Enric Bach:

El Pionero este un proiect la care am visat mult și care, cu multe eforturi și munca unei echipe minunate, a devenit realitate. Viața lui Jesús Gil are toate elementele unei povești grozave, începând cu ce e mai important: un protagonist imprevizibil și cu mai multe fețe, capabil să submineze legi și instituții, și în același timp, să seducă spectatorii și votanții cu magnetismul lui enorm.”

El Pionero prezintă societatea de astăzi printr-un personaj unic care seduce o întreagă țară ani la rând și încă rămâne în mințile tuturor.”, spune Miguel Salvat, Commissioning Editor of Original Programming, HBO España.

El Pionero/Pionierul este o producție JWP pentru HBO Europe și va avea premiera în toate teritoriile HBO Europe.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

NASA: Culisele inovațiilor, un nou documentar debutează la National Geographic

Televiziunea National Geographic lansează astăzi seria „NASA: Culisele Inovațiilor”. Premi…