O nouă producţie românească intră în cinematografele din ţară. Intitulat Candidatul perfect, filmul îi aduce în distribuţie pe Nicu Banea (Brigada Nimic, Pro TV), Cătălina Grama – Jojo (Clanul, Pro TV), în rolurile principale.
O nouă producţie românească intră în cinematografele din ţară. Intitulat Candidatul perfect, filmul îi aduce în distribuţie pe Nicu Banea (Brigada Nimic, Pro TV), Cătălina Grama – Jojo (Clanul, Pro TV), în rolurile principale.
Producătorii au ales să aducă satira socială cu iz politic în faţa publicului chiar cu o lună înainte de alegerile prezidenţiale.
Matei Dima, producător şi actor:
,,Siminel este primul meu personaj MAI negativ. Zic MAI deoarece este şi foarte simpatic , îţi este drag de el chiar dacă scoate numai inepţii pe gură. Este un rol pentru care m-am inspirat din peripeţiile beizadelelor faimoase ale României.
De asemenea, este şi primul meu rol secundar după multă vreme. Asta mi-a dat multă libertate comică. Cel mai recunoscator sunt pentru distribuţia incredibilă de actori din jurul meu în această producţie!”
Alex Coteţ, scenarist, regizor şi producător al filmului:
,,Când mergeam prin ţară cu promovarea Teambuilding, în aproape fiecare sală de cinema se ridica cineva şi întreba: «Da’ de ce nu faceţi unul şi cu cei de la stat?» Aşa mi-a venit ideea unei comedii care se duce spre zona de fantasy: cum ar fi viaţa ta dacă mâine ţi s-ar îndeplini dorinţa de a fi preşedinte?
Dacă cineva ţi-ar zice: «Păi… Ia, bagă-te tu! Uite cheile de la palat, uite maşina, hai şi condu ţara! Ai avea curaj? Ai da înapoi? Ai şti ce să repari sau mai mult ai strica?Suntem o naţie de 20 de milioane de preşedinţi în aşteptare.”
Cătălina Grama:
,,Candidatul perfect a fost pentru mine ocazia ideală de a mă întâlni cu comedia. Îmi doream de ceva vreme sa am ocazia sa colaborez cu Alex Coteţ şi Matei Dima, pentru că îmi sunt foarte dragi şi am un respect deosebit pentru tot ce au realizat în ultimii ani, pentru valul nou de comedie.
Am creat un caracter puternic, determinant, perseverent şi nemilos pe alocuri, care îşi urmăreşte foarte bine ţinta, dar şi cu foarte mult haz în acelaşi timp. Sunt convinsă ca publicul va fi încântat de această satiră socială cu iz politic.”
Candidatul Perfect marchează cel de-al 11-lea film Vidra Productions, companie fondată de Matei Dima şi Ştefan Lucian, sub conducerea Alexandrei Hash.
Vidra Productions a dominant Box Office-ul cu producţii precum Teambuilding, Buzz House, Miami Bici 1&2 şi Tati part-time.