Serialul „The Outpost” (Avanpostul) revine cu sezonul trei, la Diva. Debutul de sezon, în două episoade, va fi sâmbătă, 17 iulie, de la ora 20:00.
Cu această ocazie, o parte din actorii care joacă în serial, inclusiv actrița principală Jessica Green, au vorbit cu presa.
Jessica Green, care-i dă viață orfanei Talon singura supraviețuitoare a rasei numite „Blackbloods”, anunță un sezon cu „Scene de bătălie incredibile. Poate cele mai bune de până acum”, după cum a spus chiar ea.
Întâlnirea cu oamenii din serial s-a desfășurat online, iar jurnaliștii PaginadeSERIALE.ro au participat. Actorii – Jessica Green (Talon), Jake Stormoen (Garret Spears), Imogen Waterhouse (Gwynn Calkussar), Aaron Fontaine (Tobin) și Georgia May Foote (Falista) – au vorbit cu presa într-una dintre pauzele de la filmări.
Aceștia se aflau chiar pe platourile de filmare din Serbia.
Tallon, trădată de propriul neam
Înainte de declarațiile actorilor, câteva date despre The Outpost. Serialul spune povestea orfanei Talon, singura supraviețuitoare a rasei numite „Blackbloods”. După ce întregul ei sat a fost exterminat de o bandă de mercenari, Talon duce o viață solitară și descoperă că are anumite abilități care o fac mai rapidă, mai puternică și îi permit să se vindece mai repede decât majoritatea oamenilor.
După un deceniu, Tallon se ascunde chiar sub ochii tiranicului regim al Primului Ordin, dar nu pierde nici o clipă din vedere scopul, acela de a-și răzbuna familia.
Călătorește către o fortăreață fără de legi, la granița lumii civilizate, traversând peisaje spectaculoase pline de creaturi fantastice în căutarea asasinilor. Imediat ce zărește Avanpostul, este atacată de o creatură feroce la timp pentru a fi salvată de căpitanul Garret Spears (Jake Stormoen).
Pe scurt, din sezonul trei. Jessica Green revine în rolul lui Tallon. În noul sezon ea este trădată de propriul neam și încearcă să îmbine propria moștenire și viața alături de prietenii ei, oamenii. Pe măsură ce află
mai multe despre moștenirea ei genetică, Talon trebuie să distingă adevărul de iluzii și să rezolve un mister din cultura sa.
„Multe povești și răsturnări de situație”
Jessica Green a anunțat chiar din timpul filmărilor că noul sezon va avea „multe povești și răsturnări de situație”.
Aceasta a vorbit și în legătură cu personajul căruia îi dă viață:
„Eu vreau să vadă (n.r – privitorii) o versiune mai relaxată a lui Talon. Sezoanele trecute a fost cu picioarele pe pământ și puțin rece, dar sezonul acesta voi aduce o versiune mai caldă și mai fericită a ei.
Sunt și multe povești și răsturnări de situație pe care vreau ca publicul să le vadă și să le savureze. Plus scene de bătălie incredibile. Poate cele mai bune scene de până acum”, punctează interpreta lui Talon.
De celaltă parte, despre personajul pe care-l interpretează, a vorbit și Jake Stormoen aka căpitanul Garret Spears. Acesta a spus:
„Partea bună la sezonului trei este că am avut la dispoziție două sezoane să ne obișnuim cu personajul. Nu doar pe partea de personalitate, dar și ca reacții fizice și mișcări de luptă.
Talon are un stil specific, Garret are un stil ușor diferit, a devenit ceva mai priceput in acest sezon, iar Zed are și el un stil propriu. Este cu siguranță mai ușor pentru că avem experiență.”
„Cea mai mare provocare a fost chiar anul 2020”
Din discuție nu putea lipsi, bineînțeles, perioada de pandemie. Filmările pentru serial au fost inclusiv oprite și din cauza situație pe care a traversat-o întreaga omenire.
Actorii au povestit cum s-au adaptat și care au fost regulile pe platourile de filmare.
Jake Stormoen a subliniat că „cea mai mare provocare a fost chiar anul 2020”:
„Eu cred că cea mai mare provocare a fost chiar anul 2020! Am luat o pauză de filmare chiar în mijlocul episodului șase, a fost interesant. Cât despre serial, sezonul doi s-a terminat într-un punct critic, sunt multe personaje noi și acest aspect combinat cu pandemia și tot ce a adus 2020 cu el, au declanșat multe provocări”, a spus actorul care-i dă viață căpitanului Garret Spears.
Imogen Waterhouse (care în serial joacă rolul lui Gwynn Calkussar și care regizat episodul nouă) a spus, tot în legătură cu pandemia, că:
„Port mască și încerc să mă adaptez noii lumi în care trăiesc. Au existat multe schimbări pe platouri, am fost testați zilnic, am primit consulturi medicale și toți am lucrat în siguranță”, a spus actrița.
Despre importanța purtării măștii a vorbit și Aaron Fontaine (Tobin):
„Eu m-am obișnuit cu aceasta direcție generală și universală. Am decis să fiu responsabil pentru cei din jur și să port mască. Am știut că am fost norocoși că am putut lucra în această perioadă”, a conchis acesta.