Home VIDEO Trailer filme & seriale VIDEO. Teaserul sezonului 3 din The Crown

VIDEO. Teaserul sezonului 3 din The Crown

0
0
The Crown
The Crown, sezonul 3, vine cu o nouă protagonistă

Netflix pregătește lansarea celui de-al treilea sezon al serialului The Crown. Platforma a lansat teaserul noului sezon, care vine cu o distribuție complet schimbată.

Amintim că în noul sezon, eroina va fi jucată de o nouă actriță. În locul lui Claire Foy, rolul Regineri Elisabeta a doua va fi jucat de Olivia Colman, laureata premiului Oscar de anul acesta pentru cel mai bun rol feminin.

Cel de-al treilea sezon The Crown, care va avea premiera pe 17 noiembrie, urmărește schimbările din Downing Street, în timp ce Regina Elisabeta și familia regală se străduiesc să răspundă provocărilor unei țări aflate într-o continuă schimbare.

De la paranoia războiului rece, trecând prin jet-set și epoca explorării spațiului – exuberanța anilor 1960 și marea mahmureală a anilor 1970 – Elisabeth și membrii familiei trebuie să se adapteze într-o lume nouă, mai liberă, dar și mai turbulentă.

DISTRIBUȚIE

Scris de Peter Morgan, din distribuția The Crown fac parte Helena Bonham Carter în rolul Prințesei Margaret, Tobias Menzies în rolul Ducelui de Edinburgh, Josh O’Connor în rolul Prințului Charles, Erin Doherty în rolul Prințesei Anne, Ben Daniels în rolul Lord Snowdon, Jason Watkins în rolul Primului Ministru Harold Wilson, iar Charles Dance în rolul Lord Mountbatten.

Vezi AICI și o galerie foto cu noile personaje din The Crown, sezonul 3



Jobs Database
Arata mai multe articole din VIDEO Trailer filme & seriale

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

VIDEO. Disney+ va difuza cel mai nou serial inspirat de universul Alien. Primul teaser

Platforma de streaming Disney+ a lansat noul poster și un teaser pentru mult așteptatul se…