Serialul Vikingii revine la History, de la sfârșitul acestei luni. Este vorba de partea a doua a sezonului cinci, care are 10 episoade.
Noile episoade se văd de joi, 29 noiembrie, de la ora 21:00 și sunt programate în fiecare joi, de la aceeași oră.
Producția continuă povestea vikingilor odată cu sosirea unui viking legendar, celebrul duce Rollo, interpretat de actorul Clive Standen.
Acesta va cauza noi tulburări în Kattegat, care încă se mai clatină după ce Ivar Fără Os a devenit rege.
Printre protagonişti se regăsesc actori cunoscuţi ca Jonathan Rhys Meyers (episcopul Heahmund), care s-a alăturat echipei la începutul sezonului 5, și vedetele consacrate ale serialului: Katheryn Winnick (Lagertha), Gustaf Skarsgård (Floki), Alexander Ludwig (Bjorn), Alex Høgh Andersen (Ivar Fără Os), Jordan Smith (Ubbe) şi Marco Ilso (Hvitserk).
În timp ce Bjorn (Alexander Ludwig) și Lagertha (Katheryn Winnick) fug de trupele criminale ale lui Ivar, împreună cu episcopul Heahmund (Jonathan Rhys Meyers), domnia tiranică a lui Ivar asupra Scandinaviei declanșează o nouă eră întunecată, nemaivăzută până acum.
În cele din urmă, domnia lui Ivar nu va rămâne necontestată de fiii lui Ragnar, iar vechii dușmani vor deveni aliați pentru a învinge pe despotul care s-a autodenumit „Dumnezeu pe pământ”.
Între timp, în Islanda, Floki (Gustaf Skarsgård) se luptă cu elementele naturii și dorința de răzbunare a propriilor coloniști, dorind să creeze o colonie vikingă în acest mediu frumos și izolat.