Comedy Central aduce în prima parte a lunii noiembrie două producții noi: serialul „Tânărul Sheldon” (primul sezon) și „Să râdem de Bruce Willis” (Roast of Bruce Willis).
Serialul de comedie „Tânărul Sheldon” se va vedea la Comedy Central din 4 noiembrie, în fiecare duminică, de la ora 18:00 (și în reluare sâmbăta de la 18.00).
Producția ilustrează copilăria lui Sheldon Cooper, viitorul protagonist al „Teoriei Big Bang”, începând cu vârsta de nouă ani.
Comedy Central va difuza vineri, 2 noiembrie, de la 23.00, și „roastul” lui Bruce Willis. El va fi luat la „roast” de Demi Moore, Martha Stewart, Edward Norton, Cybill Shepherd, Joseph Gordon-Levitt (roast master), Dennis Rodman, Jeff Ross, Martha Stewart, Kevin Pollak, Lil Rel Howery, Nikki Glaser, Jeffrey Ross și Dom Irrera.
Câteva dintre glumele spuse pe seama lui Bruce Willis:
„Bruce Willis, ești original până-n pânzele albe – cum de poți să arăți ca un nazist și o victimă a Holocaustului în același timp?”.
“Bruce Willis se lupta cu teroriștii dinainte ca ei să fie arabi”.
„Bruce Willis vrea atât de mult un Oscar încât se transformă încet, încet în statuetă”.
„De-abia aștept să văd următorul tău film: «Greu de ucis 6: Cauze naturale»”.
„Bună seara! Sunt Demi Moore și am fost căsătorită cu Bruce Willis timp de primele trei filme «Greu de ucis», ceea ce e logic, pentru că ultimele două au fost de rahat”, recunoaște fosta soție a actorului, care nu se dă înapoi nici de la glume despre MeToo.
„Am fost acolo când cariera lui Bruce a luat o turnură neașteptată, odată cu rolul din «Pulp Fiction». Atunci a părut ciudat ca un ditamai star al filmelor de acțiune să facă un film independent și cu buget mic, dar Bruce s-a dus la hotelul unde stătea Harvey Weinstein și nu știu ce a făcut, dar a venit acasă și mi-a spus că a obținut rolul!”, a dat din casă Demi Moore, nu fără să precizeze: „Mă uit la căsnicia noastră cum mă uit la «Al șaselea simț». Eram căsătoriți, dar tu erai mort de fapt”.