Home Seriale TV Serialul „Sullivan’s Crossing” revine la DIVA cu un nou sezon. Când debutează

Serialul „Sullivan’s Crossing” revine la DIVA cu un nou sezon. Când debutează

0
0

Serialul canadian Sullivan’s Crossing revine la DIVA cu un nou sezon. Al patrulea capitol al producției inspirate de romanele scrise de Robyn Carr va debuta pe 14 iunie, de la ora 20.00.

Postul va difuza câte două episoade consecutive în fiecare duminică, până la finalul sezonului, programat pe 12 iulie.

Noul sezon continuă povestea lui Maggie, care părea că și-a găsit în sfârșit echilibrul atât în plan personal, cât și profesional. După ce a ales o nouă direcție în carieră și își construia un viitor alături de Cal, apariția neașteptată a lui Liam, fostul ei iubit, schimbă însă totul.

Sosirea acestuia aduce la suprafață secrete și răni vechi, iar relația dintre Maggie și Cal este pusă la încercare. În același timp, și ceilalți locuitori ai micii comunități din Sullivan’s Crossing se confruntă cu propriile probleme.

Edna, aflată în recuperare după o operație pe creier, devine suspicioasă în privința intențiilor lui Liam și îi cere lui Frank să afle mai multe despre noul venit. În paralel, Frank încearcă să gestioneze transformarea terenului învecinat într-o zonă de conservare.

Potrivit prezentării oficiale, noul sezon aduce relații testate, adevăruri ascunse care ies la iveală și noi provocări pentru personajele îndrăgite de fani.

Din distribuție fac parte Chad Michael Murray, cunoscut din One Tree Hill, Morgan Kohan, Tom Jackson, Andrea Menard, Marcus Rosner, Amalia Williamson, Lindura, Reid Price, Dakota Taylor, Cindy Sampson, Steve Lund, Jayne Eastwood și Meghan Ory.

În sezonul patru se alătură distribuției Glen Gould, Fuad Ahmed, Colby Frost, Emerson MacNeil și Jonathan Silverman.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

Un nou serial original Hulu intră pe Disney+, Furie și seducție

FURIOUS – “First Look” – From Creator and Executive Producer Elizabeth Meriwet…