
Platforma Disney+ vine în luna mai cu un mix consistent de seriale originale, producții Marvel, documentare și sport live.
Rivals revine cu sezonul 2 pe 15 mai, lansat cu trei episoade. Serialul continuă conflictul pentru controlul unei francize de televiziune, într-un decor marcat de excesul anilor ’80. Rivalitatea dintre Corinium și Venturer escaladează, iar viețile personale ale personajelor se destramă pe fondul ambițiilor și al jocurilor de culise.
Pe 7 mai apare Send Help, un thriller psihologic cu accente de umor negru. Povestea urmărește doi colegi de muncă rămași izolați pe o insulă după un accident de avion, obligați să colaboreze în ciuda conflictelor dintre ei.
Zona de documentar este acoperită de Tucci in Italy, sezonul 2, disponibil integral din 12 mai. Stanley Tucci explorează noi regiuni ale Italiei, analizând cultura locală prin gastronomie, de la tradiții regionale la povești mai puțin cunoscute.
În zona de seriale documentare sportive, Welcome to Wrexham ajunge la sezonul 5 pe 15 mai, cu două episoade la lansare și continuare săptămânală. Proiectul început de Ryan Reynolds și Rob McElhenney urmărește evoluția clubului Wrexham, care a ajuns în Championship după trei promovări consecutive.
Marvel aduce pe 13 mai producția specială The Punisher: One Last Kill, în care personajul Frank Castle este atras din nou în luptă, într-o poveste care continuă direcția mai întunecată a universului.
În paralel, UEFA Women’s Champions League intră în fazele decisive. Platforma transmite semifinalele din 2 și 3 mai, urmate de finala din 23 mai.
Printre celelalte titluri care completează oferta lunii se numără Bluey Minisodes (episoade noi din 20 mai), Mickey Mouse Funhouse sezonul 3 (din 20 mai), Kiff sezonul 2 (din 1 mai), Abbott Elementary sezonul 5, partea a doua (din 27 mai) și Ndrangheta: World Wide Mafia (din 20 mai).



