Primul sezon al serialul cu Michaela Prosan (Sacrificiul, Fructul oprit) și Adrian Nartea (Vlad, Visul) ajunge la final. Ultimul episod al serialului Iubire cu parfum de lavandă va fi difuzat vineri, 20 decembrie, la Antena 1.
Povestea continuă cu sezonul doi începând de vineri, 10 ianuarie, de la ora 20.30. Noul sezon este programat doar o dată pe săptămână, pentru că tot din ianuarie va intra Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN, o altă producție originală.
Iubire cu parfum de lavandă este o producție originală semnată de Ruxandra Ion, care a debutat pe 31 octombrie 2024 la Antena 1.
De asemenea, pe platforma Antena Play este diposnibilă o serie de episoade care dezvăluie detalii din culise – Iubire cu parfum de lavandă – making of.
Despre serial
Producţia aduce în prim plan o poveste de iubire, între doi oameni maturi, prinşi între două lumi complet diferite, dar care au şansa să îşi refacă viaţa, unul lângă celălalt şi să îşi găsească fericirea dincolo de toate greutăţile de care au avut şi continuă să aibă parte.
Ştefan, fost fotbalist la o echipă de top din Marea Britanie, obişnuit cu ritmul vieţii luxoase de la oraş, dar divorţat şi tată de copil adolescent, ajunge în satul idilic în care trăieşte Anda, mamă singură, medic respectat în comunitatea în care viaţa are un alt ritm.
Cei doi ajung să trăiască o iubire total neaşteptată. Secrete întunecate, gelozii, intrigi şi minciuni de tot felul le vor sta în cale la tot pasul până îşi vor găsi drumul unul către celălalt, într-un loc în care oamenii trăiesc şi iubesc după alte reguli.