Urmând tradiţia de a oferi telespectatorilor săi cele mai bune seriale turceşti, Kanal D aduce, în curând, în faţa publicului o nouă producţie emoţionantă, “Vinovaţi de iubire” (titlul original – Masumlar Apartimani), în care dragostea şi puterea sa vindecatoare devin elemente centrale. “Vinovaţi de iubire” are în distribuţie, în rolurile principale, doi indragiti actori turci: Farah Zeynep Abdullah, pe care telespectatorii au urmarit-o în serialul “Trădarea” (rolul Aylin), şi în “Kosem” (rolul Prinţesei Farya), şi pe Birkan Sokullu, unul dintre cei mai carismatici tineri actori turci.
Serialul prezintă într-o manieră tulburatoare o poveste de viaţă dramatică, inspirată din realitate, a doi îndragostiţi care duc povara unor tragedii din trecut şi care ajung să se cunoască şi să lupte împreună pentru iubirea lor.
Han Derenoglu (Birkan Sokullu) este un tânăr chipeș, om de afaceri de succes, care se întoarce acasă pentru a avea grijă de tatăl Memduh (Attila Sendil), grav bolnav, și de surorile lui, Safiye (Ezgi Mola), Gulben (Merve Dizdar) și Neriman (Gizem Katmer), marcate de experiențe traumatizante din copilărie.
Han se izolează de orice activitate sociala, dedicandu-si timpul ingrijirii familei sale, până în ziua in care, in urma unui accident, o cunoaste pe İnci (Farah Zeynep Abdulah), de care se indragosteşte iremediabil.
Inci, care locuieşte alături de bunicul şi fratele ei, ascunde şi ea drame teribile traite in copilărie, iar pe parcursul întâlnirilor cu Han, cei doi vor lupta să depăşească trecutul plin de suferinţe şi să se bucure de viaţă şi dragoste. În tot şirul evenimentelor care se vor succeda cu repeziciune în vieţile protagoniştilor, Safiye, sora lui Han, va fi cea care se va opune constant relaţiei celor doi, din teama de nu fi abandonată de acesta.