Vești bune pentru fanii Bones. Serialul „Cititorii de oase”, cu Emily Deschanel și David Boreanaz în rolurile principale, revine la AXN.
Primul episod va fi difuzat chiar în această seară, 16 mai, de la ora 19.15. AXN va da episoade duble în timpul săptămânii, de luni până vineri.
Totodată, televiziunea a anunțat că va difuza toate cele 12 sezoane ale producției consecutiv.
Ce se întâmplă în Bones?
Drama de investigație Cititorii de oase (Bones) este inspirată din viața reală a antropologului criminalist Kathy Reichs. Totodată, aceasta este și o cunoscută autoare de cărți polițiste, printre care celebrul roman Colecționarul de oase.
Mai mult decât atât, personajul principal al serialului, Temperance Brennan, jucat de Emily Deshanel, e inspirat din romanele care formează seria Cititorii de oase.
Cine e… Bones? Temperance Brennen este un antropolog criminalist cu abilități deosebite. Aceasta lucrează la Institutul Jeffersonian și, în timpul liber, scrie romane. Întrucât aceasta este expertă în a citi indicii rămase ascunse în oasele victimelor, oamenii legii apelează deseori la ajutorul ei în investigații complexe, unde metodele obișnuite de a identifica un cadavru eșuează.
De cele mai multe ori, Temperance face echipă cu Agentul Special FBI Seeley Booth (David Boreanaz). Acesta este un fost pușcaș marin, care nu are încredere în știință sau în experți. În viziunea sa, cheia rezolvării unei crime este de a vorbi cu cei vii – martori sau suspecți, adică adevărata muncă de investigație.
De cele mai multe ori, între Brennan și Booth apar conflicte atât personale, cât și profesionale, dar chimia dintre cei doi nu poate fi ignorată.
Serialul este o co-producție Josephson Entertainment, Far Field Productions și Twentieth Century Fox Television. Barry Josephson (Hide and Seek, Like Mike) și Hart Hanson (Joan of Arcadia, Judging Amy) sunt producători executivi.
Din distribuție mai fac parte Michaela Conlin, T. J. Thyne, Eric Millegan, Jonathan Adams, Tamara Taylor, John Francis Daley și John Boyd.