NOUTĂȚI în august. Gordon Ramsay e călător cu gust într-un nou sezon, la National Geographic. Postul aduce câteva mai multe noutăți în august, printre care și producția lui Ramsay.
În august se mai pot vedea și serii documentare despre climă și rolul Mafiei în crearea problemei drogurilor în America.
Pe Disney Channel, în schimb, luna august aduce „Săptămâna Internațională a Prințeselor”, în care se vor difuza episoade din „Aventura încâlcită a lui Rapunzel”. Tot în august debutează și un nou serial.
NOU PE NATIONAL GEOGRAPHIC – AUGUST 2021
Gordon Ramsay: Călător cu gust – Sezonul 3 – În fiecare miercuri, din 11 august, de la 20:00
În acest sezon, Gordon se află într-o adevărata misiune culinară în timpul căreia se scufundă, pescuiește și caută ingredinente în întreaga lume.
De la șerpii cu clopoței din Texas, până la lupta cu valurile pentru ciripede în Portugalia, aventura lui Ramsay trece prin Maine, capitala mondială a homarului și prin Puerto Rico pentru creveți.
Apoi Gordon face pâine în nisipurile vulcanice ale Islandei, se luptă cu anghilele în Croația, caută viermi pe stânci și furnici de miere în Mexic.
Inginerie pentru spațiu – În fiecare marți, din 3 august, de la 22:00
Pe parcursul a șase episoade se vor afla poveștile unor ingineri care au lucrat în culisele celor mai însemnate realizări ale Americii în spațiu.
Fiecare episod include imagini de arhivă și interviuri adesea emoționante ale acestor eroi necunoscuți.
Multe dintre poveștile lor nu au mai fost spuse niciodată pe ecran. Iar prin intermediul acestora, inginerii retrăiesc momentele importante din cadrul unor proiecte îndrăznețe și dezvăluie detalii despre ingeniozitatea și dedicarea celor care au ajutat la înfăptuirea lor.
Vânători de furtuni – În fiecare joi, din 19 august, de la 21:00
“Vânătorii de furtuni” este o serie documentară care surprinde într-un singur sezon furtuni extraordinare din întreaga lume, petrecute de-a lungul unui an.
De la tornadele din martie din Statele Unite și până la alunecările de teren din decembrie din America Centrală, seria ne aduce alături de vânătorul de furtuni Reed Timmer și echipa sa, în timp ce se îndreaptă direct spre furia Mamei Natură.
Bob Ballard: Viața unui explorator. Luni, 2 august de la 21:00
Într-un documentar dedicat lui, exploratorul Bob Ballard ne dezvăluie povești din culisele celor mai importante descoperiri ale sale, împărtășind în același timp victoriile personale, provocările și tragediile care l-au condus la acestea.
Războiul Drogurilor: Mafia. În fiecare vineri, din 13 august, de la 22:00
Mafia a fost cea care a împins dintotdeauna mecanismele traficului de narcotice. “Războiul drogurilor” examinează rolul Mafiei în crearea problemei drogurilor în America.
Clima Virală – Sezonul 4 – În fiecare miercuri, din 18 august, de la 21:00
Episoadele aduc în prim-plan acțiuni extreme ale vremii, surprinse de camera de filmat. Se vor afla poveștile supraviețuitorilor care au avut șansa să depășească cele mai aspre condiții meteo posibile.
NOU PE DISNEY CHANNEL – AUGUST 2021
Serialul Băiat, Fată, ETC. – În fiecare zi, de luni până vineri, din 23 august, de la 17:30
Serialul prezintă aventurile amuzante ale unei familii obișnuite – un băiat, o fată, un câine, o pisică și …o bucată de brânză care locuiesc împreună.
Provocarea estivală cu cele mai îndrăgite seriale estivale – În fiecare sâmbătă și duminică, de la 12:00
În fiecare după-amiază de sâmbătă și duminică se difuzează episoade consecutive din seriale „Sydney și Max” (1 august), „Miraculos: Buburuza și Motan Noir” (7-8 august), „Bizaardvark” (14-15 august), „Ne vedem la Paris” (21-22 august) și multe altele.
Ultimul weekend de vară – În weekendul 28-29 august, de la 10:00
La Disney Channel se poate urmări un grupaj de programe estivale din diferite seriale: „Tabăra cu peripeții”, „Casa lui Raven”, „Baftă Charlie”, „Sydney și Max”, „Mereu la Mijloc”, „O viață minunată pe punte”, „Câinele Bloger”, „Copiii Bionici”, „Coop și Cami întreabă lumea”, „Riley și restul lumii” și filmele: „Plaja Adolescenților” & „Plaja Adolescenților 2”.
Săptămâna internațională a prințeselor – Între 23 și 29 august
Cu ocazia săptămânii internaționale a prințeselor, sărbătorită între 23 si 29 august, Disney Channel difuzează în fiecare zi de la 18:00 câte trei episoade din serialul „Aventura încâlcită a lui Rapunzel”.
Sunt astfel aduse în prim-plan curajul și bunătatea – valori pe care toate Prințesele Disney le au în comun și le inspiră în lume.
NOU PE DISNEY JUNIOR – AUGUST 2021
Episoade noi din serialul „Mira, detectiv regal” – Din 2 august, de luni până vineri, de la 12:30
Serialul animat destinat preșcolarilor este inspirat de cultura indiană și aduce în prim-plan o mulțime de aventuri și mistere în mijlocul cărora se află Mira, o fată obișnuită, care este aleasă de regină să fie detectiv regal.
Acțiunea este amplasată în ținutul Jalpur, acolo unde Mira rezolvă o mulțime de cazuri împreună cu prietenii săi.
În fiecare din cele două povești pline de muzică și dans prezentate în fiecare episod, Mira își folosește din plin gândirea critică și face deducții ca să își ajute familia, prietenii și chiar restul regatului.
Episoade noi din serialul „Fancy Nancy Clancy” – Din 9 august, de luni până vineri, de la ora 16:30
În noile episoade, Nancy are parte de o mulțime de lucruri noi în viața ei: îi cade un dinte, învață să aibă grijă de câini, experimentează gelozia față de prietena ei, se pregătește pentru o paradă și multe altele.
Săptămâna internațională a prințeselor – În fiecare zi de luni 23 august până vineri 29 august, de la ora 10:30
Între 23 și 29 august, Disney Junior sărbătorește Ziua Internațională a Prințeselor și aduce micilor telespectatori episoade speciale cu Printesa Sofia I, micuța ce demonstrează că bunătatea și curajul sunt cele mai importante trăsături ale unei prințese.
- Lista episoadelor speciale:
- Sofia Întâi: A fost odată ca niciodată o prinţesă
- Sofia Întâi: Palatul plutitor
- Sofia Întâi: Blestemul Prinţesei Ivy
- Sofia Întâi: Insulele Mistice
- Sofia Întâi – Mereu Regal
Maraton de weekend – Sâmbătă și duminică, de la 10:00
În fiecare zi de weekend se difuzează episoade consecutive din consecutive din următoarele seriale: „Blue”, „Eroii în Pijama”, „Gigantosaurul”, „Mira”, „Detectiv Regal”, „T.O.T.S.”, „Fancy Nancy Clancy”, „Prietenii Cățeluși”, „Sofia I”.
NOU PE NATIONAL GEOGRAPHIC WILD – AUGUST 2021
America Sălbatică – Premiere în fiecare duminică, de la 19:00
Blocul de programe America Sălbatică prezintă viața sălbatică a vastului continent american. Se vor explora munți, mări, păduri tropicale, deșerturi și milioane de kilometri de râuri – multe dintre ultimele frontiere sălbatice ale planetei noastre.
Documentarele ilustrează diversitatea vieții și a peisajelor acestui frumos și biodivers continent, traversând America de Nord, America Centrală și pământurile și fauna Americii de Sud.
Cesar Millan – Om bun, câine bune – În fiecare vineri, din 6 august, la 19:00
Cesar Millan revine pe micile ecrane! Odată cu atingerea unor niveluri record în domeniul adopției de câini, revenirea lui este binevenită pentru a acorda sprijin persoanelor care doresc să își învețe câinii obiceiurile bune.
Din curțile proprietarilor de animale de companie sau din noul său centru de psihologie a câinilor, Cesar ne arată cum putem coabita fericiți alături de prietenii noștri blănoși.
Maraton de Ziua Mondială a Leilor – Marți, 10 august
National Geographic Wild sărbătorește Ziua Mondială a Leilor pe 10 august cu un maraton de 24 de ore de programe cu si despre lei – scopul fiind de a crește gradul de conștientizare despre situația acestui maiestuos prădător, cunoscut drept regele junglei.