VIDEO. Kanal D a anunțat când începe serialul „Familia Medici: Conducătorii Florenței”. Producția, cu Sean Bean (Ned Stark din Game of Thrones) în distribuție, debutează joia viitoare (16 aprilie).
Serialul va fi programat în fiecare joi și vineri, de la ora 22:00.
Povestea urmărește celebra familie de Medici, care a marcat perioada Renașterii în Italia.
Povestea, pe scurt. Acțiunea se desfășoară în Florența anului 1469, când tânărul Lorenzo de Medici (interpretat de Daniel Sharman), fratele său, Giuliano (Bradley James), și un grup de tineri artiști strânși în jurul geniului Sandro Botticelli abandonează trecutul pentru a păși într-o noua era a revoluției creative și politice.
Decizia stârnește un conflict cu liderul altei familii influente din Florența, bancherul Jacobo Pazzi, rol jucat de Sean Bean. Va fi rivalul permanent si puternic al lui Lorenzo Magnificul.
Din distribuție mai fac parte nume ca Daniel Sharman, Bradley James (din „Homeland”) sau Raoul Bova (din „The Tourist”).
Serialul, lansat în 2016, este regizat de Jon Cassar, Jan Michelini si Christian Duguay, și este o coproductie internationala Rai Fiction, Lux Vide, Big Light Production si Altice Group.