Se apropie premiera sezonului trei al seriei Outlander, iar televiziunea Starz a lansat trailerul oficial al serialului. Producția va fi pe TV din septembrie, cel puțin peste Ocean, rămâne de văzut dacă va fi și pe Netflix România, care are deja primele două sezoane.
Partea mai puțin bună este că în noul sezon fanii vor avea de așteptat până îi vor revedea împreună din nou pe Claire și pe Jamie, despărțiți acum de câteva…secole.
Serialul Outlander, creat după cărțile cu același nume semnate de Diana Gabaldon, spune povestea lui Claire, o engelzoaică, asistentă medicală ce trăiește la începutul anilor 1900. Ea călătorește în timp, în anii 1700, unde se îndrăgostește de scoțianul Jamie.