Home Seriale TV Serialul Shogun va avea și sezonul doi. Filmările ar putea începe chiar în toamna aceasta

Serialul Shogun va avea și sezonul doi. Filmările ar putea începe chiar în toamna aceasta

0
0
“SHŌGUN” — Pictured: Takehiro Hira as Ishido Kazunari. CR: Kurt Iswarienko/FX

„Shogun” a fost unul dintre cele mai apreciate seriale ale anului trecut iar Hiroyuki Sanada, actorul premiat pentru interpretarea seniorului Toranaga a declarat că filmările unui al doilea sezon ar putea începe chiar toamna aceasta, relatează news.ro care citează revista Variety.

„Țintim spre toamna acestui an, iar echipa de scenariști muncește din greu acum”, a declarat Sanada pentru Variety la gala Movies for Grownups Awards organizată la Los Angeles.

„Jumătate din distribuția sezonului 1 va reveni, iar cealaltă jumătate va fi formată din actori noi. În prezent, căutăm cea mai bună echipă pentru următorul sezon, așa că sunt foarte entuziasmat”, a dezvăluit acesta.

Comentariile sale de acum confirmă practic că Shogun va avea și un al doilea sezon în condițiile în care FX, televiziunea americană care a produs serialul ce e difuzat în streaming pe Disney+, nu a făcut niciun anunț oficial în acest sens.

Însă atât actori, cât și membri ai echipei de producție, au oferit anterior indicii în acest sens, abținându-se însă de la foarte multe comentarii. La începutul lunii trecute, Rachel Kondo, care a creat serialul de epocă alături de soțul ei Justin Marks, a declarat că dezvoltarea noului sezon este „în desfășurare”, dar a fost rezervată în a oferi mai multe detalii.

„Încă încercăm. Nu am renunțat. Și nu sunt sigură ce putem spune în acest moment”, a afirmat ea. „Mai avem aproximativ șase săptămâni până la completarea camerei de scenariști”, afirma și Marks în data de 5 ianuarie, după ce Shogun a câștigat Globul de Aur la 4 categorii: cel mai bun serial de dramă, cel mai bun actor într-un serial de dramă (ridicat de Sanada), cea mai bună actriță într-un serial de dramă (Anna Sawai) și cel mai bun actor într-un rol secundar (Tadanobu Asano).

„Shogun” este considerat unul dintre cele mai bune seriale apărute în ultimii ani

Shogun a fost marele câștigător și al galei Premiilor Emmy, unde a ridicat nu mai puțin de 18 premii, spulberând recordul stabilit anterior de Game of Thrones pentru o singură ediție a celor mai prestigioase premii din industria televiziunii. 



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

Serialul coreean Jumătatea mea va fi redifuzat la TVR 1. De când

O poveste despre o perioadă istorică, dar care are în prim-plan doi îndrăgostiți! Serialul…