Home Seriale TV Noutățile lunii martie pe SkyShowtime

Noutățile lunii martie pe SkyShowtime

0
0

Platforma SkyShowtime pune la bătaie filme și seriale noi în luna martie.

Vedeta lunii este de departe filmul Oppenheimer, cu numeroase nominalizări la premiile Oscar.

Mary & George, un serial de epocă cu Julianne Moore, intră pe lista premierelor din luna martie.

La capitolul filme, SkyShowtime aduce și două comedii simpatice, Please Don’t Destroy: The Treasure of Foggy Mountain, cu actori din emisiunea Saturday Night Live, și Strays, o producție în care Will Farrell își împrumută vocea unui cățel abandonat de stăpân.

Pe lângă noutățile pe care vi le prezentăm în continuare, SkyShowtime va avea și episoade noi ale unor seriale deja lansate, precum Halo, The Envoys, Ted, The Lovers și The Woman in the wal.

PaginadeSeriale.ro prezintă în continuare noutățile lunii pe platforma SkyShowtime:

Serialul Sexy Beast, din 7 martie, episoadele 1 – 4, iar episoadele 5 – 8 din 25 aprilie

James McArdle (Mare of Easttown, Angels in America) joacă rolul lui Gal Dove, iar Emun Elliott (The Rig, The Gold) îl interpretează pe Don Logan – cei mai buni prieteni și hoți din provincie care duc o viață prosperă în estul
Londrei anilor ‘90.

Serialul Mary & George, disponibil din 8 martie, cu noi episoade adăugate săptămânal

Mary & George este inspirat din incredibila poveste reală a lui Mary Villiers (Julianne Moore), care l-a crescut pe atrăgătorul și carismaticul său fiu, George (Nicholas Galitzine), cu scopul ca acesta să-l seducă pe regele James I și să devină puternicul său amant.

Champions – film, din 15 martie

Woody Harrelson (Zombieland) joacă în povestea unei călătorii amuzante și emoționante a unui fost antrenor de baschet din liga secundă, căruia, după
o serie de ghinioane, instanța îi cere să antreneze o echipă Special Olympics.

Oppenheimer – film, din 21 martie

Emblematicul cineast Christopher Nolan (The Dark Knight Trilogy, Interstellar, Tenet și Inception) a realizat prima sa dramă biografică, despre rolul fizicianului genial J. Robert Oppenheimer în crearea bombei atomice și despre paradoxul cutremurător generat de descoperirea sa: acela de a pune în pericol lumea pentru a o salva.

Please Don’t Destroy: The Treasure of Foggy Mountain – film, din 24 martie

Produsă deJudd Apatow și narată de John Goodman, comedia îi prezintă pe
cei mai buni prieteni din copilărie, Ben, Martin și John, care pornesc într-o aventură în sălbăticie pentru a găsi o comoară prețioasă pierdută. Însă călătoria lor nu este deloc simplă, iar pe parcurs dau peste niște urși fără păr, întâlnesc câțiva pădurari băgăcioși (Meg Stalter și X Mayo) și un lider ipocrit al unui cult (Bowen Yang). Vedeta comediei Conan O’Brien îl joacă pe tatăl lui Ben.

Strays – film, din 24 martie

Se spune că cel mai bun prieten al omului este câinele, dar ce se întâmplă dacă omul este un ticălos? În cazul acesta, ar fi timpul pentru o dulce răzbunare, în stil câinesc. Un câine abandonat face echipă cu alți câini fără stăpân pentru a se răzbuna pe proprietarul ticălos care l-a părăsit, în această comedie animată produsă de Phil Lord și Chris Miller, duetul câștigător al Premiului Oscar (Spider-Man: Into the Spider-Verse).
Cu o distribuție plină de vedete, inclusiv Will Ferrell, Jamie Foxx, Will Forte, Randall Park și Isla Fisher



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

NASA: Culisele inovațiilor, un nou documentar debutează la National Geographic

Televiziunea National Geographic lansează astăzi seria „NASA: Culisele Inovațiilor”. Premi…