DIVA România anunță astăzi premiera locală a noului serial „Drumul spre casă” (The Way Home): primele 3 sezoane urmează să fie difuzate la DIVA în perioada 6 ianuarie – 21 aprilie. Fiecare sezon are 10 episoade, care vor fi difuzate săptămânal, în fiecare luni, de la ora 20:00.
Kat Landry (Chyler Leigh), fiica ei de 15 ani, Alice (Sadie Laflamme-Snow), și mama lui Kat, Del (Andie MacDowell), reprezintă trei generații de femei puternice, încăpățânate și independente. După două decenii de înstrăinare familială – în urma dispariției nerezolvate a fratelui ei, Jacob (Remy Smith), care avea doar 8 ani – și a morții premature a patriarhului familiei, Colton Landry (Jefferson Brown), Kat revine în orașul natal Port Haven (Canada), într-un moment de răscruce.
La scurt timp după sosirea acasă, Alice descoperă fără să vrea că poate călători între trecut și prezent (printr-un iaz de pe terenul familiei) și este transportată în anul 1999. Acolo o cunoaște pe adolescenta Kat (Alex Hook), care se împrietenește cu ea fără să știe că Alice e viitoarea ei fiică. În curând Kat și Alice călătoresc în trecut, hotărâte să descopere adevărul despre aceste tragedii familiale, încearcă să schimbe cursul evenimentelor și să-și vindece familia. În prezent, Elliot (Evan Williams), prietenul din copilărie al lui Kat, care a iubit-o mereu, le ajută pe amândouă în această călătorie. În plus, îi stă alături adolescentei Alice și în trecut (când este jucat de David Webster).
Sezonul 1 din „Drumul spre casă”include următoarele episoade (care vor fi difuzate de DIVA lunea, în porții duble):
- 6 ianuarie, ora 20:00 – „Mame și fiice”. Trei generații de femei se reunesc și încep o călătorie neașteptată.
- 6 ianuarie, ora 21:00 – „Cicatrici”. Kat negociază un contract literar. Alice tânjește după trecut, în timp ce Del își ia rămas bun de la acesta.
- 13 ianuarie, ora 20:00 – „Nu vreau să ratez nimic”. Alice are parte de primul ei sărut. Kat începe un nou job. Del se gândește să vândă barca lui Colton.
- 13 ianuarie, ora 21:00 – „Ce vârstă am?”. Kat vizitează trecutul. Alice e dezamăgită de tatăl ei. Del cere ajutorul cuiva.
- 20 ianuarie, ora 20:00 – „Nu visa, s-a terminat”. Kat supraveghează o petrecere școlară. Del își ia rămas bun de la Teatrul Roxy. Lui Alice îi e dor de Nick.
- 20 ianuarie, ora 21:00 – „Construind unui mister”. Kat și Alice încearcă să-l salveze pe Jacob. Del își dă seama că nu doar ea a trecut printr-o tragedie.
- 27 ianuarie, ora 20:00 – „Un sfârșit, un început”. Alice merge la o petrecere de Anul Nou. Kat descoperă un nou mister. Del dezvăluie un secret vechi.
- 27 ianuarie, ora 21:00 – „Nebunia dragostei”. Kat descoperă secrete vechi. Alice rupe legătura cu Nick, iar Del pariază totul pe Byron.
- 3 februarie, ora 20:00 – „Ziua în care muzica a murit”. Alice își ia rămas bun de la trecut, Kat încearcă să-l schimbe, iar Del își reorganizează amintirile.
- 3 februarie, ora 21:00 – „Nu toți cei care hoinăresc se pierd”. Kat și Alice participă la o înmormântare, în trecut. Kat are o nouă teorie despre Jacob.
Sezoanele 2 și 3 vor continua să fie difuzate pe postul de televiziune în fiecare luni până pe 21 aprilie. Primele trei sezoane au în total 30 de episoade, iar câte două episoade noi vor fi lansate în fiecare luni, de la ora 20:00, la DIVA.
„Drumul spre casă” este o producție Neshama Entertainment, în asociere cu MarVista Entertainment.
Află mai multe despre programul DIVA aici: https://www.facebook.com/divaromania/. Televiziunea DIVA este disponibilă pe canalul numărul 84 în grila DIGI digitală, 203 la ORANGE, 107 la VODAFONE și 30 la FOCUS SAT.
„Drumul spre casă” are premiera la DIVA pe 6 ianuarie, noi episoade vor fi difuzate în fiecare luni până, pe 21 aprilie.
FINAL
Despre NBCUniversal International Networks & Direct-to-Consumer
NBCUniversal International Networks & Direct-to-Consumer deține unul dintre cele mai semnificative portofolii de divertisment din lume și oferă conținut de calitate și branduri de interes în peste 160 de teritorii din Europa, Orientul Mijlociu, Africa, America Latină și regiunea Asia-Pacific. Brandurile exclusive ale companiei (UNIVERSAL TV, SYFY, E! Entertainment Television, 13 TH STREET, DIVA, Studio Universal, Telemundo, Bravo și DreamWorks) oferă experiențe de divertisment complete publicului din întreaga lume. Universal+ (un serviciu hibrid, liniar și non-liniar) strânge laolaltă brandurile grupului pe platforme afiliate, oferind abonaților atât emisiuni live, cât și o varietate mare de conținut VOD relevant, inclusiv premiere locale și sezoane complete – totul într-un singur loc. În afara SUA, NBCU oferă consumatorilor și servicii ca Hayu (serviciu SVOD, dedicat formatelor de tip reality, disponibil în 45 de teritorii – inclusiv Marea Britanie, Canada și țări din Europa și regiunea Asia-Pacific).
NBCUniversal este una dintre cele mai importante companii de media și divertisment din lume. Aceasta creează conținut de top, pe care îl distribuie pe micul și marele ecran, via streaming și îl aduce la viață prin parcurile sale tematice și experiențele consumatorilor. NBCUniversal deține și operează branduri de divertisment și știri de top, inclusiv NBC, NBC News, MSNBC, CNBC, NBC Sports, Telemundo, NBC Local Stations, Bravo, USA Network și Peacock, serviciul de streaming premium cu reclame. Comapnia produce și distribuie programe și divertisment de top prin intermediul Universal Filmed Entertainment Group și Universal Studio Group și are parcuri tematice și atracții de renume mondial via Universal Destinations & Experiences. NBCUniversal este o subsidiară a Comcast Corporation.