Home Seriale TV NCIS: Tony & Ziva, noul serial din franciza NCIS, lansat pe SkyShowtime

NCIS: Tony & Ziva, noul serial din franciza NCIS, lansat pe SkyShowtime

0
0

Cote de Pablo și Michael Weatherly revin în rolurile care i-au făcut celebri, Ziva David și Anthony DiNozzo, în noua dramă NCIS: Tony & Ziva (NCIS: Tony Și Ziva), disponibilă în exclusivitate pe SkyShowtime din 27 octombrie.

Primele trei episoade pot fi deja urmărite pe platformă, următoarele urmând să fie lansate săptămânal.

VEZI AICI un interviu EXCLUSIV cu cei doi actori

Serialul continuă povestea de dragoste și acțiune care a captivat milioane de fani din întreaga lume. După presupusa moarte a Zivei, Tony a renunțat la echipa NCIS pentru a-și crește fiica, Tali.

Ani mai târziu, Ziva reapare, iar cei doi se reunesc la Paris. În NCIS: Tony & Ziva, îi regăsim pe cei trei ducând o viață aparent liniștită, până când compania de securitate a lui Tony este atacată.

Cuplul este forțat să fugă prin Europa, în încercarea de a afla cine îi vânează și, poate, de a învăța din nou să aibă încredere unul în celălalt.

Cote de Pablo și Michael Weatherly, care sunt și producători executivi ai serialului, au declarat:

„Suntem mai mult decât încântați să împărtășim, în sfârșit, următorul capitol din povestea lui Tony și Ziva fanilor extraordinari din întreaga lume, care nu au încetat niciodată să creadă că această zi va veni. Să revenim împreună la aceste roluri, pe ecran, după mai bine de un deceniu, a fost o experiență de neuitat – plină de minciuni, spioni, pericol, pasiune… și mașini ucigașe care se conduc singure. (Stați liniștiti, ultima parte se va lămuri în curând). Este o aventură nebună pe care nu vreți să o ratați și, așa cum se spune la Paris: Accrochez-vous bien!

Din distribuție mai fac parte Amita Suman, Maximilian Osinski, Lara Rossi, Isla Gie, Nassima Benchicou, Terence Maynard, Julian Ovenden și James D’Arcy.

Showrunner este John McNamara, iar printre producătorii executivi se numără Laurie Lieser, Christina Strain, Shelley Meals și Mairzee Almas. Producția este realizată de CBS Studios și distribuită de Paramount Global Content Distribution.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

Serialul „Only Murders in the Building” va avea și sezonul șase. Acțiunea se mută la Londra

Serialul „Only Murders in the Building” a fost reînnoit pentru sezonul al șaselea, care va…