Home Seriale TV Lia – soția soțului meu, din nou la TV. Antena 1 redifuzează serialul cu Ana Bodea și Ștefan Floroaica

Lia – soția soțului meu, din nou la TV. Antena 1 redifuzează serialul cu Ana Bodea și Ștefan Floroaica

0
0

Lia – soția soțului meu revine la TV. Antena 1 redifuzează serialul cu Ana Bodea și Ștefan Floroaica în rolurile principale.

După ce Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN și Iubire cu parfum de lavandă au ajuns la final de sezon, Antena 1 redifuzează Lia – soția soțului meu, o producție bazată pe formula turcească Asla Vazgecmen.

Astfel, postul de televiziune pot revedea serialul de joi, 19 iunie, de la ora 20.00. Serialul este programat și vinerea tot de la aceeași oră.

În rolurile principale sunt Ana Bodea (care va debuta ca actriţă cu acest rol), Ştefan Floroaica (semifinalist Exatlon) şi actriţa Ioana Blaj (Sacrificiul, Fructul oprit, Adela).

Producția a avut patru sezoane și s-a încheiat în toamna lui 2024 la Antena 1.

Scenariul care stă la baza serialului românesc pleacă de la drama turcească Asla Vazgeçmen (Niciodată un renunţ), iar adaptarea pentru România este semnată de Radu Grigore, Bianca Mina şi Ruxandra Ion.

Din distribuţie face parte Ana Bodea, care și-a făcut debutul ca actriţă cu acest rol, Ştefan Floroaica, semifinalist Exatlon şi multiplu medaliat la campionatul Naţional de Brazilian Jiu Jitsu, şi actriţa Ioana Blaj, cunoscută publicului de serial din rolurile Iza (Fructul Oprit), Irina (Sacrificiul) sau Rodica (Adela).

Ana Bodea este absolventă a Universităţii Naţionale de Artă Teatrală şi Cinematografică I. L. Caragiale, fosta balerină care a absolvit Şcoala de Balet a teatrului Balşoi din Moscova.

Ana Bodea îi va da viaţă Liei, o tânără de 20 de ani, fiică de profesor, care în urma pierderii tatălui său se vede nevoită să renunţe la cel mai mare vis al ei, acela de a urma cursurile celebrei şcoli de balet de la Moscova. Fără niciun alt sprijin, Lia decide să vină la singura ei rudă, mătuşa ei, care lucrează pe domeniul Vornicu, unde îl va întâlni pe Petru.

De asemenea şi Ştefan Floroaica, semifinalist Exatlon, și-a făcut debutul în actorie odată cu personajul său din proiectul Lia, Petru Vornicu.

Ce se întâmplă în serial?

Ana Bodea îi va da viaţă Liei, o tânără de 20 de ani, fiică de profesor, care în urma pierderii tatălui său se vede nevoită să renunţe la cel mai mare vis al ei, acela de a urma cursurile celebrei şcoli de balet de la Moscova. Fără niciun alt sprijin, Lia decide să vină la singura ei rudă, mătuşa ei, care lucrează pe domeniul Vornicu, unde îl va întâlni pe Petru.

Din distribuție fac parte Carmen Ionescu, Bebe Cotimanis, Oana Zara, Doinița Oancea, Ilinca Goia, Vlad Gherman, Marian Râlea, Alexandru Ion, Andrei Voicu și Tina Duceac.



Jobs Database
Arata mai multe articole din Seriale TV

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Vezi si

Serialul Adevărul ascuns, din 28 iunie, episoade noi pe AntenaPLAY

Serialul Adevărul ascuns (titlul original: Mahkum: Şehrin Kralları) este o dramă turcească…